Rugăciune Catolică

Rugăciune   O, Isuse, ascuns sub vălul euharistic, ne-am adunat în faţa ta pentru a exprima adoraţia şi iubirea noastră şi pentru a-ţi spune că ne punem toată încrederea în tine, Mântuitorul şi Învăţătorul nostru. Tu care, prin venirea în firea noastră umană umilă, ai dus la îndeplinire străvechea promisiune, deschide-ne calea mântuirii veşnice. Iar când vei veni din nou în strălucirea măririi tale, fă să putem dobândi, în plinătatea luminii, bunurile făgăduite de tine pe care acum îndrăznim să le sperăm veghind în aşteptare. Vino, Doamne, şi nu întârzia; arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi.

Lectura I 

Introducere

Într-o misterioasă profeţie făcută regelui Ahaz din dinastia lui David, profetul Isaia îi promite un „semn” de mântuire, anume, naşterea miraculoasă a lui Emanuel, fiul unei fecioare. Evanghelistul arată în mod clar că profeţia se referă la naşterea lui Isus. El este cu adevărat Emanuel, adică Dumnezeu cu noi.

Făcându-se om, el a venit ca să locuiască în mijlocul nostru şi continuă să rămână şi azi cu noi în Biserică şi în Euharistie. Dumnezeu pe pământ, Dumnezeu între oameni. El nu vine ca odinioară, când a dat Legea la Sinai, în mijlocul fulgerelor, în sunetul de trâmbiţă, pe muntele înconjurat de fum şi întuneric, ci cu un trup omenesc, întreţinându-se cu bunătate şi blândeţe cu fraţii săi de aceeaşi rasă. Un Dumnezeu care ia trup omenesc, pentru a înălţa la el întreaga omenire. Profetul Isaia prevesteşte ziua de naştere a noii omeniri în care blestemul lui Adam este înlăturat. De acum nu se mai spune: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”, ci: „Unit fiind cu cel care este în ceruri, la ceruri vei fi ridicat”.

Dumnezeu vine într-un trup omenesc, ca să distrugă moartea ascunsă în trupul omenesc. Aşa cum medicamentele distrug microbii intraţi în trupul omului, aşa cum întunericul iese din casa în care intră lumina, aşa cum gheaţa se topeşte când apare soarele, tot astfel, moartea şi întunericul păcatelor dispar atunci când Fiul lui Dumnezeu, Cristos, soarele dreptăţii, intră într-un trup omenesc.

Din cartea profetului Isaia 7,10-14

În zilele acelea, Domnul a vorbit lui Ahaz, spunându-i: „Cere de la Domnul Dumnezeul tău un semn, fie în adâncurile infernului, fie în înălţimile cerului”. Şi a răspuns Ahaz: „Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul”.

Şi a zis atunci Isaia: „Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi pe oameni, că veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi”.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (Ps 88)

Refr. Domnul îşi ţine promisiunile sale.

Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,

cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău.

Tu ai spus: „Iubirea mea e aşezată pe veci”.

O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. Refr.

Am făcut legământ cu alesul meu;

iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:

îţi voi întări seminţia pe veci

şi din neam în neam îţi voi aşeza scaunul de domnie. Refr.

El îmi va spune: „Tu eşti Tatăl meu,

Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele”.

Lui îi dau pe veci dragostea mea

şi legământul meu va rămâne neştirbit pentru el. Refr.

Pauză

Rugăciunea comună

Adunaţi pentru rugăciune în faţa Fiului lui Dumnezeu care ne-a iubit atât de mult încât a venit să locuiască în mijlocul nostru, să ne exprimăm recunoştinţa, spunând împreună:

R. Slavă şi mărire ţie, Doamne Isuse!

– Pentru iubirea nemărginită care te-a făcut să devii fratele nostru, noi te preamărim: R.

– Pentru că ne-ai primit în Biserica ta care este corabia mântuirii, noi te preamărim: R.

– Pentru că ne-ai dat speranţa vieţii fericite şi fără de sfârşit în împărăţia ta, noi te preamărim: R.

– Pentru a ispăşi păcatul oamenilor care nu te-au primit şi nu te iubesc, noi te preamărim: R.

Doamne Isuse Cristoase, revarsă asupra noastră lumina slavei tale, iar venirea ta să risipească întunericul răului şi să aducă tuturor oamenilor eliberarea de sclavia păcatului. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Lectura a II-a

Introducere

Planul de mântuire a lui Dumnezeu întâlneşte voinţa şi colaborarea umană a două creaturi: Maria şi Iosif. Două creaturi minunate, total dispuse să ducă la îndeplinire voinţa Domnului.

Fragmentul evanghelic care urmează ni-l prezintă pe Iosif, omul drept şi temător de Dumnezeu, ales pentru o înaltă misiune: aceea de a ţine pe pământ locul aceluia care îi este Tată în ceruri. Figura lui Iosif apare în acest text nobilă şi dramatică. În comportarea lui apar două trăsături fundamentale: credinţa şi umilinţa. „Iosif, Fiul lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soţia ta”. Iosif se teme să intre în sfera sfinţeniei lui Dumnezeu. Nu e în stare să înţeleagă ce s-a întâmplat cu Maria. Îşi dă seama că e la mijloc o intervenţie extraordinară a lui Dumnezeu. Se simte nevrednic, ca Petru mai târziu, care avea să exclame: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. Iosif nu vrea să dezlege cu forţa misterul care o învăluie pe logodnica sa, de aceea se hotărăşte să se retragă discret, timid, stăpânit de o veneraţie plină de respect. Dar în momentul în care Dumnezeu, prin glasul îngerului, îl lămureşte cu privire la miracolul petrecut, Iosif nu schiţează nici un gest de împotrivire: ascultă prompt; e un instrument docil în mâinile Celui Preaînalt. O ia de îndată la el pe Maria, nu pentru a o poseda ca soţie, ci pentru ca ea să se bucure de protecţia unui soţ, iar copilul care se va naşte din ea să beneficieze de îngrijirile unui tată.

Din Evanghelia după sfântul Matei (1,18-24)

Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o denunţe, s-a hotărât să o lase în ascuns. După ce cugetase el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu-cu-noi. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui şi nu a cunoscut-o înainte ca ea să fi născut un fiu. Şi i-a pus numele Isus.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (Ps 146)

Refr. Fericiţi sunt cei care îl aşteaptă pe Domnul

Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că frumos este să-l lăudăm pe Dumnezeul nostru;

pentru că plăcut este să-l preamărim pe el.

Domnul reclădeşte Ierusalimul,

îi adună pe surghiuniţii lui Israel. Refr.

El vindecă pe cei cu inima zdrobită

şi leagă rănile lor.

El socoteşte numărul stelelor

şi le dă nume la toate. Refr.

Mare este Domnul nostru şi atotputernic,

înţelepciunea lui nu are margini.

Domnul sprijină pe cei sărmani

şi doboară la pământ pe păcătoşi. Refr.

Pauză

Cântec

Lectura a III-a

Introducere

Cu vestea pe care îngerul o aduce Mariei, Dumnezeu începe să înfăptuiască străvechile promisiuni referitoare la venirea lui Mesia şi la mântuirea neamului omenesc. Dar aşa cum se întâmplase în trecut, ori de câte ori intervenise în istoria Israelului, şi în această intervenţie decisivă, Dumnezeu cere colaborarea liberă a omului. Iniţiativa este a lui, dar nu vrea să o ducă la îndeplinire fără concursul creaturilor sale.

Îngerul Gabriel – tradus, Gabriel înseamnă „forţa lui Dumnezeu” – îi vorbeşte Mariei. Urmează un moment de tăcere. Un moment cutremurător cum nu a mai existat vreodată în cer sau pe pământ. Nu un moment de ezitare sau de îndoială, ci de reflecţie, de deliberare. Totul depinde de acest moment. Toate promisiunile divine atârnă de acest moment. Miliarde şi miliarde de existenţe omeneşti sunt interesate de ce se întâmplă în acest moment, căci de el depinde eliberarea popoarelor şi răscumpărarea omenirii. Cele trei Persoane divine sunt şi ele în aşteptare. Ce va spune Maria? Va consimţi? Fără îndoială, dar cele trei Persoane îi respectă libertatea de voinţă.

Pentru Dumnezeu totul este cu putinţă, cu excepţia unui singur lucru: nu poate constrânge libertatea omului. Maria este conştientă de importanţa extremă a răspunsului pe care îl va da. Pe de o parte e cuprinsă de o imensă bucurie, pe de altă parte vede uriaşele suferinţe pe care le va aduce naşterea acestui copil, ilegitim în ochii lumii. În cele din urmă rosteşte răspunsul pe care cerul şi pământul îl aşteaptă cu răsuflarea tăiată: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”. Cu acest „da” spus lui Dumnezeu Mântuitorul intră în istoria oamenilor; Maria devine adevărata locuinţă şi mamă a lui Dumnezeu. După primirea răspunsului, îngerul îngenunchează în faţa tabernacolului viu al lui Dumnezeu după care se retrage în tăcere.

Din Evanghelia după sfântul Luca (1,26-38)

În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a plecat de la ea.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (Lc 1,46-50.53-54)

Refr. Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul

Sufletul meu preamăreşte pe Domnul

şi duhul meu tresaltă de bucurie

în Dumnezeu, mântuitorul meu,

căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Refr.

Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,

căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt.

Milostivirea lui dăinuieşte din neam în neam

peste cei care se tem de dânsul. Refr.

Pe cei flămânzi îi copleşeşte cu bunuri,

iar pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale.

A sprijinit pe slujitorul său Israel

amintindu-şi de îndurarea sa. Refr.

Pauză

Rugăciunea comună

Să-l adorăm pe Cristos Domnul prezent în sacramentul altarului şi să exprimăm recunoştinţa noastră fiindcă a voit să o aleagă de mamă pe smerita şi preacurata Fecioară Maria. Să spuneam împreună:

R. Noi îţi mulţumim, Isuse!

– Pentru acel „da” liber şi generos rostit de Maria în clipa Bunei Vestiri: R.

– Pentru că, prin Maria, te-ai făcut om şi ai devenit fratele nostru: R.

– Pentru că ai asociat-o pe mama ta la întregul mister al răscumpărării şi mântuirii oamenilor: R.

– Pentru că ne-ai dat-o pe mama ta ca mamă a noastră preaiubită: R.

– Pentru că ai orânduit-o pe Maria ca model şi imagine preacurată a Bisericii: R.

Doamne Isuse Cristoase, ascultă rugăciunea noastră smerită şi dă-ne harul de a trăi misterul naşterii cu minunatele dispoziţii de umilinţă şi iubire ale Maicii tale preacurate. Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Tantum ergo

Toţi să adorăm fierbinte,

Marea taină din altar,

Jertfa cea de înainte

Facă loc la noul dar;

Ce e peste simţ şi minte

Să ne dea-al credinţei har.

Tatălui daţi închinare,

Cinste, laudă şi cânt,

Fiului, fără-ncetare

Slavă-n cer şi pe pământ,

Pururi binecuvântare,

Fie Duhului Preasfânt. Amin.

V. Tu le-ai dat pâine cerească (T.P. Aleluia)

R. Având în sine orice plăcere (T.P. Aleluia)

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, dă-ne, te rugăm, harul ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Sau:

Doamne Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul să-l preamărim cum se cuvine pe Mielul care a fost ucis pentru noi şi care acum este de faţă în preasfântul Sacrament,  ca astfel să ne învrednicim a-l contempla în slava cerească. Prin Cristos Domnul nostru.

Binecuvântarea

Aclamaţii (după binecuvântare)

Să adorăm în veci Preasfântul Sacrament! (de trei ori)

Adoremus in aeternum Sanctissimum Sacramentum.

Sau:

V/R.    Lăudaţi pe Domnul toate neamurile,

            Lăudaţi-l toate popoarele.

V. Căci peste noi a revărsat Domnul

            veşnica lui milostivire.

     Şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna. R.

V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,

     Precum era la început şi acum şi pururea

     şi în vecii vecilor. Amin. R.