Rugăciune Catolică

Lectura I

Introducere

Profetul Isaia prevesteşte timpul mântuirii ca pe un timp al luminii, al bucuriei şi al eliberării. În Copilul care ni se va da vor fi înmănuncheate toate virtuţile şi toată măreţia cu care au fost înzestraţi eroii şi sfinţii Israelului: va fi puternic, înţelept, paşnic.

El va fi Emanuel, adică Dumnezeu în mijlocul nostru. Cuvântul lui Dumnezeu care exista înaintea tuturor veacurilor, de dragul omului, îmbracă un trup omenesc. Cuvântul care se naşte este Dumnezeu, chiar dacă ia trup omenesc: e o întrepătrundere misterioasă a două realităţi opuse: spiritul şi trupul. Spiritul îndumnezeieşte, trupul este îndumnezeit. Cel care e veşnic apare în timp. Cel care nu are dimensiuni intră în spaţiu.

Cel care e bogat devine sărac, cerşeşte un trup pentru ca trupul omului să fie îmbogăţit cu dumnezeirea sa. El care e plinătatea se despoaie pentru un timp de gloria sa, pentru ca omul să devină părtaş la plinătatea sa. O, bogăţie a bunătăţii lui Dumnezeu! Cât este de mare misterul care ne învăluie!

Din cartea profetului Isaia (9,2-4.6-7)

Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină. Tu ai mărit bucuria poporului tău şi ai sporit veselia lui. Ei se bucură înaintea ta cum se bucură oamenii în timpul secerişului, cum se veselesc la împărţirea prăzilor. Căci jugul care îi apăsa, toiagul care le lovea spinarea şi biciul celui care îi asuprea, tu le-ai sfărâmat ca în ziua victoriei asupra lui Madian. Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: „Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii”. Stăpânirea lui va creşte iar pacea în vremea lui nu va avea hotar; va domni pe tronul lui David şi peste împărăţia lui; el îşi va întări împărăţia întemeind-o pe judecată şi dreptate, de acum şi până în veac. Acestea le va face Domnul oştirilor în iubirea sa fără margini.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 95)

Refr. Astăzi s-a născut pentru noi Mântuitorul.

Cântaţi Domnului un cântec nou.

Cântaţi Domnului toţi locuitorii pământului.

Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele lui. Refr.

Vestiţi din zi în zi mântuirea lui.

Vestiţi printre neamuri slava lui,

tuturor popoarelor minunile sale. Refr.

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul,

să vuiască marea şi tot ce se află într-însa.

Să se bucure câmpiile şi tot ce este pe ele,

să tresalte de bucurie toţi copacii pădurilor. Refr.

Să se bucure în faţa Domnului care vine,

pentru că vine să judece pământul.

El va judeca lumea cu dreptate

şi popoarele în adevărul său. Refr.

Pauză

Cântec euharistic

Rugăciunea comună

Să înălţăm rugăciunea noastră smerită către Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om, care şi-a aşezat locuinţa în mijlocul nostru spre a fi mântuirea noastră şi sprijinul nostru în călătoria pe acest pământ. Să spunem împreună:

Ascultă-ne, Isuse!

– Ca să primim cu inimă sinceră şi curată misterul mântuirii, noi te rugăm: R.

– Ca să păstrăm în inima noastră, să medităm şi să punem în practică toate cuvintele tale, după exemplul Mamei tale preasfinte, noi te rugăm: R.

– Ca cei mici şi săraci din această lume să recunoască demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu şi să se bucure pentru că sunt obiectul predilecţiei divine, noi te rugăm: R.

– Ca toţi oamenii să te primească şi să creadă în tine, noi te rugăm: R.

Dumnezeule, care ne-ai adunat ca să celebrăm cu evlavie naşterea Fiului tău, dăruieşte-ne nouă şi întregii tale Biserici harul de a cunoaşte în spirit de credinţă profunzimea misterului tău şi de a-l trăi cu iubire adâncă şi generoasă. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Lectura a II-a

Introducere

Evanghelistul ne prezintă naşterea lui Isus ca fiind împlinirea vechilor profeţii: Isus este Cristos-Domnul, fiul lui David, Mântuitorul. Domnul se naşte în singurătatea şi sărăcia unui grajd. Leagănul îi este o iesle rudimentară săpată în stâncă, din care se hrănesc animalele. Fiul lui Dumnezeu se naşte ca orice copilaş şi este înfăşat în scutece. Sărăcie, mizerie, neputinţă: şi totuşi este evenimentul cel mai grandios din toată istoria omenirii. Păstorii sunt cei dintâi care primesc vestea naşterii lui Isus. Israelul este un popor de păstori şi însuşi Isus este păstorul noii omeniri. Mărimile acestui pământ nu înţeleg ce este măreţia adevărată. Bogaţii aleargă după false bogăţii iar înţelepţii nu înţeleg înţelepciunea Domnului. De aceea, primii chemaţi la ieslea Domnului sunt cei mici, săraci, păstorii ignoranţi care păzesc oile pe câmp.

„Acesta este semnul după care îl veţi recunoaşte: veţi găsi un prunc culcat în iesle”. Cel mic devine semnul, simbolul măreţiei, cel slab simbolul puterii, cel sărac simbolul bogăţiei. Chiar de la naşterea lui Isus, suntem constrânşi să ne convertim, adică să gândim într-un mod cu totul diferit de modul cum gândesc oamenii. Lucrurilor divine trebuie să aplicăm alte categorii şi măsuri.

Îngerii cu cântarea lor iau şi ei parte la bucuria naşterii lui Isus: „Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bună voinţă”. Cuvintele lor nu exprimă doar o rugăciune sau o dorinţă, ci constatarea şi vestirea unui fapt: prin naşterea acestui copil, într-adevăr, lui Dumnezeu i se aduce mărire iar oamenilor pace.

Păstorii au ascultat îndemnul primit: au plecat imediat şi, găsindu-l pe Prunc, s-au bucurat nespus de mult. După care s-au întors la ocupaţiile lor zilnice, ceea ce ne arată că, pe pământ, faptul de a-l fi găsit pe Domnul nu presupune o schimbare a condiţiilor exterioare de viaţă, ci o schimbare interioară a inimii.

Din Evanghelia după sfântul Luca (2,7-14)

Şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 96)

Refr. Lumina Domnului străluceşte astăzi peste noi.

Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul,

toate insulele să tresalte de veselie.

Norii şi negura îl înconjoară,

dreptatea şi judecata sunt temelia tronului său. Refr.

Lumina răsare pentru cel drept

şi bucuria pentru cel cu inima curată.

Voi drepţilor, bucuraţi-vă în Domnul

şi măriţi faima sfinţeniei lui. Refr.

Pauză

Cântec euharistic

Lectura a III-a

Introducere

Sfântul evanghelist Ioan, la începutul Evangheliei sale, mai înainte de a vorbi despre naşterea în timp a lui Isus, ne vorbeşte despre naşterea veşnică a Cuvântului, care există din veşnicie în sânul Tatălui, în toate egal cu Tatăl, dar deosebit de el: la început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu.

Cuvântul este izvorul şi începutul întregii vieţi naturale şi supranaturale: „toate lucrurile au fost făcute prin el şi nimic din ce a fost făcut, nu a fost făcut fără el”. Cuvântul nu este numai viaţă, ci şi lumină care dezvăluie oamenilor măreţiile şi tainele lui Dumnezeu: „el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor”: viaţa naturală, viaţa harului, lumina, cunoaşterea lui Dumnezeu. Isus, Cuvântul Întrupat, este singurul izvor al mântuirii şi sfinţeniei noastre. Fără el, omul nu ar putea să-l cheme pe Dumnezeu cu dulcele nume de Tată, nu ar putea să-l iubească aşa cum un copil îl iubeşte pe tatăl său, nu ar putea spera să fie admis în intimitatea lui Dumnezeu. Ar fi exclus de la har şi de la vederea fericită a lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl „în el ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea lui... orânduindu-ne de mai înainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos... în el avem răscumpărarea... iertarea păcatelor, potrivit bogăţiilor harului său” (Ef 1,4 ş.u.).

Din Evanghelia după sfântul Ioan (1,1-5.9-14)

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 97)

Refr. Tot pământul a văzut mântuirea Domnului.

Cântaţi Domnului un cântec nou,

pentru că a făcut lucruri minunate;

dreapta şi braţul lui cel sfânt

i-au venit în ajutor. Refr.

Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea,

şi a descoperit mântuirea înaintea neamurilor;

şi-a adus aminte de bunătatea şi fidelitatea lui

faţă de casa lui Israel. Refr.

Toate marginile pământului

au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.

Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie,

toţi locuitorii pământului,

izbucniţi în strigăte de veselie şi cântări de laudă. Refr.

Cântaţi Domnului din harpă,

să răsune harpa şi cântecul vostru;

cu trâmbiţe şi sunete de corn,

strigaţi de bucurie în faţa Domnului, împăratului nostru. Refr.

Pauză

Cântec euharistic

Tantum ergo

Toţi să adorăm fierbinte,

Marea taină din altar,

Jertfa cea de înainte

Facă loc la noul dar;

Ce e peste simţ şi minte

Să ne dea-al credinţei har.

Tatălui daţi închinare,

Cinste, laudă şi cânt,

Fiului, fără-ncetare

Slavă-n cer şi pe pământ,

Pururi binecuvântare,

Fie Duhului Preasfânt. Amin.

V. Tu le-ai dat pâine cerească (T.P. Aleluia)

R. Având în sine orice plăcere (T.P. Aleluia)

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, dă-ne, te rugăm, harul ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Sau:

Doamne Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul să-l preamărim cum se cuvine pe Mielul care a fost ucis pentru noi şi care acum este de faţă în preasfântul Sacrament,  ca astfel să ne învrednicim a-l contempla în slava cerească. Prin Cristos Domnul nostru.

Binecuvântarea

Aclamaţii (după binecuvântare)

Să adorăm în veci Preasfântul Sacrament! (de trei ori)

Adoremus in aeternum Sanctissimum Sacramentum.

Sau:

V/R.                         Lăudaţi pe Domnul toate neamurile,

                                 Lăudaţi-l toate popoarele.

V. Căci peste noi a revărsat Domnul

                                 veşnica lui milostivire.

     Şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna. R.

V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,

     Precum era la început şi acum şi pururea

     şi în vecii vecilor. Amin. R.

 (Texte pregătite de pr. Claudiu Dumea)