Rugăciune Catolică

Rugăciune Doamne, noi suntem poporul tău; poporul pe care tu l-ai ales şi l-ai chemat, pe care l-ai răscumpărat şi l-ai salvat, care formează împărăţia ta. Doamne, noi suntem templul tău: ca nişte pietre vii construim edificiul spiritual grandios întemeiat pe Apostoli şi pe Profeţi, în care tu locuieşti cu harul tău. Doamne, noi suntem mlădiţele viţei tale: aceeaşi sevă vitală circulă în noi prin sacramentele pe care le primim, şi astfel, rămânând uniţi cu tine, putem aduce rod îmbelşugat. Doamne, noi suntem membrele trupului tău: suntem însufleţiţi de acelaşi duh, suntem părtaşi la viaţa ta dumnezeiască şi ne hrănim cu aceeaşi pâine euharistică. Aceste uimitoare realităţi ne umplu de bucurie şi recunoştinţă. Ajută-ne, Doamne, să înţelegem tot mai profund, să le gustăm şi să le trăim mereu.

Lectura biblică I

Introducere

Înălţându-se la cer, Mântuitorul a promis că va rămâne în chip nevăzut prezent în Biserică şi l-a trimis pe Duhul Sfânt ca să o însufleţească şi să o călăuzească.

Totuşi Biserica e formată din oameni slabi şi fragili. Acestor oameni însuşi Cristos a voit să încredinţeze diferite servicii în sânul Bisericii, pentru ca toţi împreună să lucreze la unitatea şi binele întregii comunităţi a credincioşilor, cu scopul de a-l forma pe Cristos în toţi creştinii.

Din scrisoarea sfântului apostol Pavel către Efeseni (4,11-16)

El a dat oamenilor felurite daruri: pe unii i-a făcut apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii vestitori ai evangheliei; pe unii păstori şi pe alţii învăţători. Astfel poporul sfânt este organizat pentru a putea împlini misiunea de a sluji şi pentru a se forma trupul lui Cristos, ca în cele din urmă să ajungem cu toţii la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea omului desăvârşit, la plinătatea staturii lui Cristos. Aşadar, să nu mai fim ca nişte copii, jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de curenţii ideilor, după bunul plac al oamenilor care se folosesc de ascuţimea minţii lor pentru a ne duce în eroare. Dimpotrivă, trăind în iubire şi rămânând credincioşi adevărului să creştem în toate, până vom ajunge la Cristos care este capul. Prin el, întregul trup îşi continuă creşterea în armonie, datorită legăturilor interioare care îl menţin strâns unit, prin activitatea corespunzătoare fiecărui mădular, şi astfel trupul se formează în dragoste.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (1Cr 29,10-12)

Refr. Ţi-ai pus locuinţa, Doamne, în mijlocul nostru.

Binecuvântat eşti tu, Doamne Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru,

din veac şi până în veac. Refr.

A ta este, Doamne, măreţia şi puterea

şi slava şi biruinţa şi strălucirea;

toate câte sunt în cer şi pe pământ sunt ale tale;

a ta este, Doamne, împărăţia şi tu eşti mai presus de toate,

ca unul ce domneşti peste toate. Refr.

Bogăţia şi slava sunt de la faţa ta

şi tu domneşti peste toate;

în mâna ta este tăria şi puterea

şi în puterea ta stă să măreşti şi să întăreşti toate. Refr.

Reflecţie (din Conciliul Vatican II, Lumen Gentium, 8)

Unicul Mijlocitor, Cristos, a stabilit pe acest pământ Biserica Sa sfântă, comunitate de credinţă, de speranţă şi de dragoste, ca organism vizibil; El o susţine fără încetare şi, prin ea, revarsă asupra tuturor harul şi adevărul. Dar societatea organizată ierarhic, pe de o parte, şi Trupul mistic al lui Cristos, pe de altă parte, adunarea vizibilă şi comunitatea spirituală, Biserica de pe pământ şi Biserica plină de bogăţii cereşti nu trebuie considerate ca fiind două entităţi, căci formează o singură realitate, complexă, constituită dintr-un element uman şi un element divin. De aceea, printr-o analogie nu lipsită de valoare, ea a fost comparată cu misterul Cuvântului întrupat. Căci precum natura asumată de Cuvântul dumnezeiesc Îi slujeşte acestuia ca instrument viu de mântuire, indisolubil unit cu El, într-un mod comparabil organismul social al Bisericii e în serviciul Duhului lui Cristos care îi dă viaţă pentru creşterea Trupului (cf. Ef 4, 16).

Pauză

Rugăciunea comună

Să-i mulţumim Domnului Isus, prezent în pâinea euharistică pentru că a binevoit să ne cheme în Biserica sa una, sfântă, catolică şi apostolică şi să spunem împreună:

Mărire ţie, Cristoase!

– Pentru că ne-ai adunat din ţinuturile în care eram risipiţi şi ne-ai adunat în Biserica ta Sfântă, Doamne, noi îţi mulţumim: R.

– Pentru că ne-ai luminat prin cuvântul tău, Doamne, noi îţi mulţumim: R.

– Pentru că ne-ai descoperit tainele împărăţiei tale, Doamne, noi îţi mulţumim: R.

– Pentru că ne-ai primit la ospăţul tău şi ne-ai hrănit cu lamura grâului, Doamne, noi îţi mulţumim: R.

– Pentru că ţi-ai prelungit şederea în lume prin Biserică, trupul tău mistic, Doamne, noi îţi mulţumim: R.

Doamne, tu care ai voit ca mulţimea credincioşilor să formeze Biserica ta, fă ca poporul creştin adunat în numele tău să te adore, să te iubească, să te urmeze şi, sub călăuzirea ta, să ajungă la bunurile făgăduite de tine. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Cântec

Lectura biblică II

Introducere

Sfântul Pavel compară ansamblul creştinilor, adică Biserica, cu corpul uman,c are reuneşte în el mulţimea mădularelor. În această comparaţie apare în primul rând unitatea, deoarece ansamblul botezaţilor este însufleţit de acelaşi Duh Sfânt şi toţi sunt uniţi cu acelaşi Cristos, al cărui cap este el. Dar apare şi diversitatea, deoarece orice mădular are carisma şi funcţia sa particulară.

Unitatea şi diversitatea sunt caracteristicile proprii ale Bisericii. Toate popoarele sunt chemate să facă parte din Biserică cu unicul scop de a trăi iubirea lui Cristos şi de a ajunge la plinătatea lui.

Din prima scrisoare a sfântului apostol Pavel către Corinteni (12,4-13.26-27)

Fraţilor, darurile harului sunt diferite, dar totdeauna este acelaşi Duh. Slujirile în Biserică sunt felurite, dar mereu este acelaşi Domn. Şi lucrările sunt variate, dar pretutindeni este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Fiecare primeşte darul de a-l arăta pe Duhul spre binele tuturor. Unuia Duhul îi dă darul de a comunica înţelepciunea, altuia acelaşi Duh îi dă harul de a împărtăşi cunoaşterea; unul primeşte de la acelaşi Duh tăria credinţei, altul de la acelaşi Duh primeşte puterea de a vindeca, altul are puterea de a face minuni; unul are darul profeţiei, altul ştie să recunoască ceea ce vine de la Duhul; unul primeşte darul de a spune tot felul de cuvinte pline de mister, altul primeşte darul de a le explica. Însă în toate acestea cel care lucrează este unul şi acelaşi Duh: el dă fiecăruia darurile sale deosebite, după cum vrea el. Să facem o comparaţie: trupul nostru formează un tot, deşi are multe mădulare, iar toate mădularele, deşi sunt multe, nu formează decât un singur trup. Tot aşa şi Cristos. Toţi, iudei sau păgâni, sclavi sau oameni liberi, am fost botezaţi într-un singur Duh, ca să formăm un singur trup, şi acelaşi Duh a potolit setea tuturor. Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el, dacă unui mădular i se acordă cinste, toate se bucură împreună cu el. Or, voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte este un mădular al acestui trup.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 99)

Refr. Fericit este poporul care aparţine Domnului.

Strigaţi de bucurie către Domnul

toţi locuitorii pământului.

Slujiţi Domnului cu bucurie,

veniţi înaintea lui cu cântece de veselie. Refr.

Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu;

el ne-a făcut, ai lui suntem,

poporul lui şi turma păşunii sale. Refr.

Intraţi cu laude pe porţile lui,

intraţi cu cântări în curţile lui,

lăudaţi-l şi binecuvântaţi numele lui. Refr.

Căci Domnul este bun;

milostivirea lui ţine pe vecie

şi adevărul lui din neam în neam. Refr.

Reflecţie

„Sfânta Biserică este trupul lui Cristos: un singur Duh, Duhul Sfânt o însufleţeşte, o uneşte într-o singură credinţă şi o sfinţeşte. Mădularele acestui trup sunt creştinii luaţi fiecare în parte; toţi formează un unic trup datorită unicului Duh Sfânt şi unicei credinţe care îi cimentează.

În trupul uman fiecare mădular are funcţii proprii, diferite unele de altele, şi totuşi ceea ce un mădular săvârşeşte de unul singur nu săvârşeşte numai pentru el. La fel, în trupul sfintei Biserici fiecăruia îi sunt date haruri diferite; cu toate acestea, nimeni nu are ceva numai pentru sine, nici măcar ceea ce posedă el singur. Numai ochii văd; cu toate acestea, nu văd numai pentru ei, ci pentru tot trupul. Numai urechile pot să audă; cu toate acestea, nu aud numai pentru ele, ci pentru tot trupul.

Aşadar, dacă cineva a primit un dar de la Dumnezeu, să ştie că ceea ce posedă nu-i aparţine numai lui, chiar dacă posedă numai el.

Aşa cum am văzut, prin analogie cu trupul uman, sfânta Biserică, adică toţi credincioşii împreună, este numită trupul lui Cristos deoarece a primit Duhul lui Cristos, adică pe Duhul Sfânt. Această părtăşie la Duhul Sfânt o indică la om numele de creştin, care nume vine de la cuvântul Cristos. Acest nume, aşadar, desemnează mădularele lui Cristos care au părtăşie la Duhul lui Cristos, primind ungerea de la cel care a fost uns.

Într-adevăr, numele de creştin derivă de la Cristos, iar Cristos înseamnă cel uns: uns (de Duhul Sfânt) cu acel untdelemn al bucuriei pe care l-a primit în toată plinătatea şi pe care l-a revărsat asupra tuturor celor care îi aparţin făcându-le parte şi lor de el, trecând de la cap la mădularele trupului. «Este ca untdelemnul de preţ care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aron, se coboară până pe marginea veşmintelor lui» (Ps 133,2), adică răspândindu-se pretutindeni şi răspândind viaţa” (Hugo de San Victore, De sacramentis fidei).

Pauză

Lectura a III-a

Introducere

Cei care se convertesc la Cristos nu mai sunt străini între ei, ci intră şi fac parte din familia lui Dumnezeu, care este comunitatea bisericească. Aceasta este întemeiată pe Apostoli, Cristos rămânând „piatra ei unghiulară”, pe care se sprijină în întregime templul sfânt al lui Dumnezeu însufleţit de Duhul Sfânt.

Din scrisoarea sfântului apostol Pavel către Efeseni (2,19-22)

Fraţilor, aşadar, acum, prin Isus Cristos, voi nu mai sunteţi străini, nici oaspeţi, dar concetăţenii sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, clădiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, având ca piatră unghiulară pe însuşi Cristos Isus. Pe această temelie orice construcţie se înalţă în bună rânduială, ca să ajungă un lăcaş sfânt în Domnul; în el şi voi sunteţi împreună zidiţi, ca să deveniţi locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 117)

Refr. Domnul este în mijlocul poporului său.

Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,

veşnică este îndurarea lui.

Mai bine este să te încrezi în Domnul

decât să te încrezi în oameni.

Mai bine este să te încrezi în Domnul

decât să te încrezi în cei puternici. Refr.

Deschideţi-mi porţile dreptăţii

ca să intru şi să aduc mulţumire Domnului.

Aici este poarta Domnului, cei drepţi vor intra printr-însa.

Te laud pentru că m-ai ascultat

şi ai fost salvarea mea. Refr

O, Doamne, ajută-mă,

Doamne, dă-mi biruinţă!

Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului.

Vă binecuvântăm din casa Domnului.

Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. Refr

Reflecţie

„Dacă am putea să urcăm pe firul lung al celor care ne-au transmis credinţa l-am găsi întotdeauna la origine pe unul din cei doisprezece apostoli.

Din punct de vedere cronologic nu sunt ei primii. Înaintea lor l-a cunoscut Maria pe Isus; înaintea lor Ioan Botezătorul l-a arătat pe Isus ca fiind Mielul lui Dumnezeu, înaintea lor Ştefan l-a mărturisit pe Isus cu sângele său.

Primatul apostolilor nu este cronologic, ci instituţional. Ei au fost trimişi de Dumnezeu ca să-l facă cunoscut lumii pe Isus Cristos. Este un primat vital: ei au transmis harul credinţei şi al sacramentelor. Noi îl cunoaştem pe Isus, îl iubim, trăim viaţa harului său, datorită mărturiei lor.

Biserica a fost întotdeauna conştientă de acest rol de neînlocuit al apostolilor pentru cei chemaţi la credinţă. Una din scrierile creştine cele mai vechi, după Noul Testament, Didahea, se intitulează: „Doctrina Domnului învăţată popoarelor de către cei doisprezece apostoli”. Această carte e un fel de catehism. Se prezintă ca fiind doctrina, învăţătura Domnului. Dar această învăţătură ajunge la popoare numai prin slujirea apostolilor.

Crezul nostru spune că Biserica este „apostolică”. Ceea ce nu vrea să spună în primul rând că trebuie să exercite apostolatul, ci înseamnă că ea a fost întemeiată de Cristos pe apostoli.

Cristos nu a compus cărţi, şi nici nu măcar scrisori; ceea ce a spus şi a făcut ne este cunoscut numai prin Evanghelii şi alte scrieri ale Noului Testament. E adevărat că doi dintre evanghelişti nu făceau parte din numărul celor doisprezece. Dar primele Biserici au acceptat evangheliile lui Marcu şi Luca numai pentru faptul că ele rezumau şi reflectau învăţătura apostolilor.

Astfel, şi astăzi, citind şi meditând scrierile Noului Testament, în special Evangheliile, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu transmis de către apostoli…

Dintre toţi apostolii e adevărat că Petru are totuşi un rol fundamental, deoarece numai lui i-a spus Domnul: «Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea». Rolul lui Petru, spune papa Inocenţiu al III-lea, are două direcţii: el este în acelaşi timp şi temelie şi cap al Bisericii. E Adevărat că prima şi principala temelie este Cristos, după cum spune Apostolul: «nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Cristos» (1Cor 3,11). Totuşi sunt şi alte temelii care derivă din ea: sunt apostolii şi profeţii: «voi sunteţi zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor» (Ef 2,20). Iar dintre aceştia, cel dintâi şi cel mai important este Petru” (F. Louvel, Cei doisprezece Apostoli, martori ai lui Cristos).

        Pauză

Tantum ergo

Toţi să adorăm fierbinte,

Marea taină din altar,

Jertfa cea de înainte

Facă loc la noul dar;

Ce e peste simţ şi minte

Să ne dea-al credinţei har.

Tatălui daţi închinare,

Cinste, laudă şi cânt,

Fiului, fără-ncetare

Slavă-n cer şi pe pământ,

Pururi binecuvântare,

Fie Duhului Preasfânt. Amin.

V. Tu le-ai dat pâine cerească (T.P. Aleluia)

R. Având în sine orice plăcere (T.P. Aleluia)

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, dă-ne, te rugăm, harul ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Sau:

Doamne Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul să-l preamărim cum se cuvine pe Mielul care a fost ucis pentru noi şi care acum este de faţă în preasfântul Sacrament,  ca astfel să ne învrednicim a-l contempla în slava cerească. Prin Cristos Domnul nostru.

Binecuvântarea

Aclamaţii (după binecuvântare)

Să adorăm în veci Preasfântul Sacrament! (de trei ori)

Adoremus in aeternum Sanctissimum Sacramentum.

Sau:

V/R.     Lăudaţi pe Domnul toate neamurile,

            Lăudaţi-l toate popoarele.

V. Căci peste noi a revărsat Domnul

            veşnica lui milostivire.

     Şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna. R.

V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,

     Precum era la început şi acum şi pururea

     şi în vecii vecilor. Amin. R.

 (Texte pregătite de pr. Claudiu Dumea)