Rugăciune Catolică

Rugăciune Isuse, învăţătorul şi mântuitorul nostru, noi te adorăm şi te recunoaştem prezent sub chipul pâinii şi al cuvântului ca dar permanent al iubirii tale. Tu trăieşti şi lucrezi în mijlocul nostru săvârşind şi acum minuni de convertire şi de vindecare. Ajută-ne ca, pătrunşi de credinţă, să fim în stare să te recunoaştem şi să te mărturisim în viaţa noastră de fiecare zi. A ne ruga înseamnă pentru noi a descoperi împreună cu tine, în Duhul Sfânt, voinţa Tatălui spre a deveni asemenea ţie iubire gratuită, totală şi neîntârziată, capabili să atragem prin cuvântul nostru, să salvăm prin taina euharistică, să-i facem pe fraţii noştri pe care tu însuţi ni i-ai încredinţat să colaboreze la planul divin de mântuire. Te rugăm cu stăruinţă pentru ei şi pentru fiecare dintre noi.

Lectura biblică I

Introducere

Toţi membrii Bisericii formează un templu misterios, construit din pietre vii şi alese. În el este oferită jertfa bineplăcută lui Dumnezeu. Toţi credincioşii formează „poporul sfânt, pe care Dumnezeu şi l-a dobândit şi e părtaş, în măsura în care îi este dat, la preoţia lui Cristos”.

Din prima Scrisoare a sfântului Petru (2,4-9)

Preaiubiţilor, apropiaţi-vă de Domnul Isus, el este piatra cea vie: oamenii au aruncat-o dar Dumnezeu a ales-o, pentru că a preţuit-o. Voi, de asemenea, să fiţi pietre vii, care să slujească la zidirea templului duhovnicesc, şi preoţie sfântă, care să aducă jertfe spirituale, primite de Dumnezeu, prin Isus Cristos. Căci este scris în Scripturi: „Iată, aşez în Sion piatra din capul unghiului, o piatră aleasă şi de mare preţ; cine se încrede într-însa nu va rămâne de ruşine”. Cinste vouă care credeţi; dar despre cei care nu cred, Scriptura spune: „Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului, o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, la care au fost chemaţi. Voi însă sunteţi un neam ales, o preoţie împărătească, un popor sfânt, poporul lui Dumnezeu; voi aveţi, aşadar, misiunea de a vesti în lume faptele măreţe ale aceluia, care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 83)

Refr. În casa ta, Doamne, vom tresălta de bucurie.

Cât de iubite sunt lăcaşurile tale, Dumnezeul oştirilor!

Sufletul meu suspină şi se topeşte de dorul casei Domnului.

Inima mea şi trupul meu tresaltă de bucurie

înaintea Dumnezeului cel viu. Refr.

Fericiţi cei care locuiesc în casa ta, căci în veci te vor lăuda.

Fericit omul care-şi are tăria în tine. Refr.

Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea;

pleacă-ţi urechea, Dumnezeul lui Iacob!

Doamne Dumnezeule, scutul nostru,

priveşte la faţa unsului tău. Refr.

Reflecţie (din Conciliul Vatican II, LG 9)

Însă i-a plăcut lui Dumnezeu să-i sfinţească şi să-i mântuiască pe oameni nu individual şi fără vreo legătură între ei, ci a voit să facă din ei un popor care să-l cunoască în adevăr şi să-l slujească în sfinţenie. Şi-a ales aşadar un neam, din care a făcut poporul său, poporul israelit, a încheiat cu el un legământ şi l-a educat treptat, manifestându-se pe sine şi dezvăluind planul voinţei sale în istoria lui, consfinţindu-l pentru sine. Toate acestea, însă, au fost o pregătire şi o prefigurare a legământului nou şi desăvârşit care avea să fie încheiat în Cristos şi a revelaţiei mai depline care urma să fie transmisă prin Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. „Iată vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Iuda şi cu casa lui Israel un legământ nou... Voi pune legea mea înăuntrul lor, o voi înscrie în inima lor, şi eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. Toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, spune Domnul” (Ier 31,31-34). Cristos a instituit acest nou legământ, adică noua alianţă în sângele său (cf. 1Cor 11,25), chemând dintre iudei şi păgâni o mulţime care să se contopească în unitate, nu după trup, ci în duh, şi care să fie noul popor al lui Dumnezeu.

Toţi oamenii sunt chemaţi în noul popor al lui Dumnezeu. De aceea acest popor, păstrându-şi unitatea şi unicitatea, trebuie să se răspândească în toată lumea şi în toate veacurile, pentru a se împlini planul lui Dumnezeu, care la început a creat natura umană unitară şi a voit apoi să adune laolaltă pe fiii săi risipiţi (cf. In 11,52). Pentru aceasta Dumnezeu a trimis pe Fiul său, pe care l-a orânduit moştenitor a toate (cf. Evr 1,2), ca să fie Învăţătorul, Regele şi Preotul tuturor, Capul poporului nou şi universal al fiilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta Dumnezeu a trimis şi pe Duhul Fiului său, Domnul şi de viaţă dătătorul, care este pentru întreaga Biserică, pentru toţi credincioşii şi pentru fiecare dintre ei, principiul de unire şi de unitate în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune (cf. Fap 2,42).

În toate neamurile pământului există un singur popor al lui Dumnezeu, pentru că el îşi ia cetăţenii din toate neamurile, cetăţeni ai unei împărăţii care nu este pământească, ci de natură cerească. Toţi credincioşii răspândiţi pe suprafaţa pământului se află în comuniune unii cu alţii în Duhul Sfânt şi astfel „cel care stă la Roma ştie că indienii sunt mădularele sale”.

Acest caracter de universalitate care împodobeşte poporul lui Dumnezeu este darul Domnului însuşi, prin care Biserica catolică tinde în mod eficace şi perpetuu spre adunarea întregii omeniri cu toate bunurile sale sub conducerea lui Cristos, în unitatea Duhului Său.

Pauză

Rugăciunea comună

Să înălţăm cu stăruinţă rugăciunea noastră către Isus Cristos, prezent sub semnele euharistice, pentru ca Biserica să fie în continuare în lume o seminţie aleasă, un neam sfânt, un popor al lui Dumnezeu. Să spunem împreună:

R. Te rugăm, ascultă-ne!

– Pentru ca sfânta Biserică întemeiată de Cristos pe stânca solidă care este Petru, să trăiască mereu în spiritul şi lumina Evangheliei, noi te rugăm: R.

– Pentru ca Domnul să reverse în inimile păstorilor şi ale credincioşilor duhul rugăciunii, al dezlipirii inimii, al umilinţei şi să le dea putere ca să poată munci şi suferi pentru împărăţia lui Dumnezeu, noi te rugăm: R.

– Pentru ca Domnul să dăruiască tuturor celor care cred în numele lui darul unităţii, ca toţi oamenii să fie aduşi la credinţă, noi te rugăm: R.

– Pentru ca Domnul să adune toate popoarele şi naţiunile în împărăţia sa, noi te rugăm: R.

Dumnezeule, care ai voit ca Biserica ta să fie semnul văzut al Ierusalimului ceresc, dă-ne forţa şi voinţa de care avem nevoie pentru a împlini ceea ce ne porunceşti şi fă din noi un templu viu al harului tău pentru ca să putem intra în lăcaşul măririi tale. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Cântec

Lectura a II-a

Introducere

Faptele Apostolilor ne descriu pe scurt viaţa primei comunităţi creştine. Aceasta rămâne pentru totdeauna modelul şi idealul oricărei comunităţi creştine şi a întregii Biserici de-a lungul veacurilor. Caracteristicile ei sunt: unirea fraternă şi comuniunea bunurilor, sârguinţa la rugăciune, la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi la celebrarea Euharistiei.

Din Faptele Apostolilor (2,42-47)

În primele zile ale Bisericii, fraţii stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Frica lui Dumnezeu era în toate inimile,  căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli. Iar toţi cei care au crezut erau împreună şi aveau toate în comun. Îşi vindeau pământul şi averile, iar banii îi împărţeau tuturor, după trebuinţele fiecăruia.

Zi de zi, toţi într-un cuget erau nelipsiţi de la templu, frângeau pâinea în casele lor şi luau masa cu veselie şi inima curată. Îl lăudau pe Dumnezeu şi se bucurau de stimă în faţa întregului popor. Iar Domnul, zi de zi, îi făcea să intre în rândurile comunităţii pe cei care erau chemaţi la mântuire.

Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial (din Ps 121)

Refr. Să mergem la Domnul cu cântări de bucurie.

M-am bucurat când mi s-a spus:

„Vom merge în casa Domnului”.

Iată, picioarele noastre păşesc

prin porţile tale, Ierusalime! Refr.

Ierusalime, tu eşti zidit,

ca o cetate bine întărită.

Acolo se urcă seminţiile, seminţiile Domnului. Refr.

După Legea lui Israel să laude numele Domnului.

Căci acolo sunt scaunele de judecată,

tronurile casei lui David. Refr.

Reflecţie

Biserica lui Cristos este unită prin legătura unei atari iubiri reciproce astfel încât, aşa cum este una în personalitatea membrilor săi, la fel, în mod misterios, este în întregime în fiecare membru.

Ca atare, dacă întreaga Biserică universală este numită pe bună dreptate unica Mireasă a lui Cristos – la singular – putem crede că fiecare suflet în parte, în mod tainic, constituie, reprezintă Biserica în totalitatea ei.

Una în toţi şi toată în fiecare; fără îndoială, simplă în pluralitatea membrilor, datorită unităţii credinţei, dar multiplă în fiecare, datorită liantului carităţii şi diversităţii carismelor: de fapt, toţi provin de la cel care este Unul.

Deşi este distinctă datorită multiplicităţii persoanelor, sfânta Biserică este totuşi contopită în unitate datorită focului Duhului Sfânt. Şi chiar dacă pare fracţionată în spaţiu în părţi distincte, totuşi misterul unirii sale nu poate fi câtuşi de puţin ştirbit în integritatea sa, deoarece „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5). Duhul Sfânt care, fără îndoială este unul şi multiplu: unul în maiestatea esenţei şi multiplu în varietatea carismelor, el dă sfintei Biserici, pe care o umple de el însuşi, să fie una în universalitate şi toată în fiecare parte a sa.

Tocmai acesta este secretul unităţii indivizibile pe care o recomanda Cuvântul, când, rugându-l pe Tatăl pentru ucenicii săi, spunea: „Nu te rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care, prin cuvântul lor vor crede în mine, pentru ca toţi să fie una; precum tu, Tată, eşti în mine şi eu sunt în tine, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,20-21).

Dacă, aşadar, cei care cred în Cristos sunt una, oriunde este văzut trupeşte prezent un membru, acolo, prin realitatea misterioasă a sacramentului (Botezului) este prezent întregul trup... Faptul că este singură, nu împiedică o persoană singură să vorbească la plural, după cum o mulţime de credincioşi se pot exprima la singular, deoarece forţa Duhului Sfânt, care este prezent în fiecare şi îi umple pe toţi, ne face să înţelegem că într-o parte este unul singur populat de mulţi, în altă parte sunt mulţi care formează o unitate...

Această solidaritate şi comuniune a celor care cred în Cristos, sfinţii noştri părinţi au afirmat-o cu atâta siguranţă, încât au voit să o introducă în Simbolul de mărturisire a credinţei catolice şi au poruncit să se spună des, chiar de la primele învăţături ale credinţei creştine. Căci, după cum am spus: „Cred în Duhul Sfânt, sfânta Biserică”, imediat adăugăm: „în împărtăşirea sfinţilor”, pentru că, în timp ce îi dăm lui Dumnezeu mărturia credinţei noastre, afirmăm în acelaşi timp – ca o consecinţă – comuniunea Bisericii, care este una cu el.

Această comuniune a sfinţilor în unitatea credinţei este de aşa natură încât, crezând într-un singur Dumnezeu să ne renaştem printr-un singur Botez, întăriţi de un singur Duh, chemaţi prin harul adopţiei la una şi aceeaşi viaţă veşnică (Sfântul Petru Damiani, Dominus vobiscum).

Pauză

Rugăciunea comună

Adunaţi în faţa lui Isus, prezent în sfânta Euharistie, să ne gândim la legăturile strânse ale harului şi ale vieţii care ne ţin uniţi laolaltă în virtutea Botezului nostru şi să-i cerem Domnului să fie el regele şi centrul inimilor noastre. Să spunem împreună:

R. Dă-ne, Isuse, iubirea inimii tale.

– Pentru ca această comunitate a noastră şi toţi creştinii, uniţi cu episcopii şi cu Papa, să formeze o singură mare familie a lui Dumnezeu, noi te rugăm: R.

– Pentru ca, după exemplul Bisericii de la început, să fim sârguincioşi în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi la celebrarea Euharistiei, noi te rugăm: R.

– Pentru ca să ne deschidem inima către cei săraci şi să fim dispuşi a-i ajuta cu dragoste şi cu bunurile noastre, noi te rugăm: R.

– Pentru ca să avem tăria de a-l mărturisi pe Cristos prin viaţa şi cuvintele noastre, noi te rugăm: R.

Dumnezeule, care aduni oamenii din toate părţile pământului, pentru ca ei să formeze o singură familie spre slava numelui tău, te rugăm ca toţi fiii tăi să fie însufleţiţi de o singură credinţă şi să arate în fapte aceeaşi iubire. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Cântec

Tantum ergo

Toţi să adorăm fierbinte,

Marea taină din altar,

Jertfa cea de înainte

Facă loc la noul dar;

Ce e peste simţ şi minte

Să ne dea-al credinţei har.

Tatălui daţi închinare,

Cinste, laudă şi cânt,

Fiului, fără-ncetare

Slavă-n cer şi pe pământ,

Pururi binecuvântare,

Fie Duhului Preasfânt. Amin.

V. Tu le-ai dat pâine cerească (T.P. Aleluia)

R. Având în sine orice plăcere (T.P. Aleluia)

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, dă-ne, te rugăm, harul ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Sau:

Doamne Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul să-l preamărim cum se cuvine pe Mielul care a fost ucis pentru noi şi care acum este de faţă în preasfântul Sacrament,  ca astfel să ne învrednicim a-l contempla în slava cerească. Prin Cristos Domnul nostru.

Binecuvântarea

Aclamaţii (după binecuvântare)

Să adorăm în veci Preasfântul Sacrament! (de trei ori)

Adoremus in aeternum Sanctissimum Sacramentum.

Sau:

V/R.     Lăudaţi pe Domnul toate neamurile,

            Lăudaţi-l toate popoarele.

V. Căci peste noi a revărsat Domnul

            veşnica lui milostivire.

     Şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna. R.

V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,

     Precum era la început şi acum şi pururea

     şi în vecii vecilor. Amin. R.

 (Texte pregătite de pr. Claudiu Dumea)