|
Lectura biblică I
Introducere
Apostolul Pavel ne aminteşte orânduirea sfintei Euharistii, darul suprem pe care Isus ni l-a făcut la Cina cea de Taină, „în noaptea în care a fost vândut”.
Trupul şi Sângele lui Cristos este adevărata jertfă a noii Alianţe şi memorialul patimii Domnului. Ea este încredinţată Bisericii, care va trebui să o celebreze de-a lungul veacurilor, până la întoarcerea glorioasă a Domnului.
Din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Pavel către Corinteni (11,23-26)
Fraţilor, eu Paul, v-am vestit ceea ce am primit de la Domnul: că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea, şi după ce a mulţumit, a frânt-o şi a spus: „Acesta este trupul meu dat pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea”. După Cină a făcut la fel cu potirul, zicând: „Acest potir este noul legământ prin sângele meu; ori de câte ori veţi bea din el, faceţi aceasta în amintirea mea”. Pentru că ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, moartea Domnului o proclamaţi până când va veni.
Cuvântul Domnului
Psalmul responsorial (Ps 115)
Refr. Potirul tău, Doamne, este darul mântuirii
Ce-i voi da în schimb Domnului,
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
Voi lua potirul mântuirii
şi voi invoca numele Domnului. R.
Lucru de preţ este în faţa Domnului
moartea slujitorilor săi.
Eu sunt slujitorul tău şi fiul slujnicei tale.
Tu ai sfărâmat lanţurile mele. R.
Îţi voi aduce jertfă de laudă
şi voi invoca numele Domnului.
Voi împlini cele făgăduite Domnului
de faţă cu tot poporul său. R.
Reflecţie
„Binefacerile imense cu care Domnul a copleşit poporul creştin, îl înalţă la o demnitate inestimabilă. Căci care popor a avut vreodată divinitatea atât de aproape, cât de aproape este de noi Domnul Dumnezeul nostru? (cf. Dt 4,7).
Fiul unic al lui Dumnezeu, voind să ne facă părtaşi la dumnezeirea sa, a luat firea noastră şi s-a făcut om pentru a-l îndumnezei pe om. Tot ce ne-a dăruit, a pus în slujba mântuirii noastre. Deoarece, pentru împăcarea noastră, şi-a oferit trupul lui Dumnezeu Tatăl pe altarul crucii şi şi-a vărsat sângele pentru a ne răscumpăra din condiţia noastră de sclavi şi a ne spăla de toate păcatele noastre în baia renaşterii.
Ca să se perpetueze între noi amintirea neîntreruptă a unei binefaceri atât de mari, a lăsat credincioşilor trupul său ca hrană şi sângele său ca băutură sub semnele pâinii şi ale vinului.
O, ospăţ minunat şi preţios, care dă mântuirea şi conţine fericirea deplină! Ce s-ar mai putea găsi vreodată mai preţios decât o masă la care ni se oferă nu doar carne de viţei şi capre, ci ne este oferit Cristos, Dumnezeu adevărat? Ce poate fi oare mai minunat decât acest sacrament, în care pâinea şi vinul sunt în mod substanţial transformate în trupul şi sângele lui Cristos, astfel încât Cristos însuşi, Dumnezeu şi om desăvârşit, este conţinut sub umilele specii ale pâinii şi vinului!
Într-adevăr, nimic nu e mai folositor pentru mântuirea noastră decât acest sacrament prin care suntem spălaţi de păcate, prin care sporesc virtuţile şi în care se găseşte plinătatea tuturor darurilor spirituale. E oferit în Biserică spre folosul tuturor, al celor vii şi al celor morţi, pentru că a fost orânduit pentru mântuirea tuturor oamenilor!
Nimeni nu este în stare să exprime cum se cuvine gustul plăcut al acestui sacrament în care dulceaţa spirituală este gustată la izvorul ei, deoarece în el este celebrat memorialul iubirii nemăsurate pe care Cristos a dovedit-o în Patima sa.
Isus a voit ca această imensă iubire să rămână în partea cea mai profundă şi mai intimă a inimii credincioşilor. Acesta este motivul pentru care în timpul Cinei de pe urmă, când se pregătea să treacă din această lume la Tatăl, după ce a celebrat Paştele împreună cu ucenicii săi, a orânduit acest sacrament ca memorial veşnic al Patimii sale, ca împlinire ale vechilor profeţii, ca cea mai mare dintre minunile săvârşite de el şi ca cea mai mare mângâiere pentru cei care vor fi fost îndureraţi de plecarea lui” (Sfântul Toma de Aquino, Oficiul pentru Joia Verde).
Pauză
Rugăciunea comună
Fraţilor preaiubiţi, Mântuitorul nostru, la Cina cea de Taină, în noaptea în care a fost vândut, a orânduit Jertfa euharistică a Trupului şi Sângelui său, memorial veşnic al morţii şi învierii sale. Cu inimi pline de recunoştinţă să înălţăm către el imnul nostru de mulţumire spunând împreună:
Laudă şi mărire ţie, Isuse Cristoase!
– Pentru că ai voit să perpetuezi peste veacuri jertfa crucii tale, noi îţi mulţumim.
– Pentru că ai orânduit Euharistia ca semn al unităţii, legătură a iubirii, ospăţ pascal, noi îţi mulţumim.
– Pentru că ne-ai primit la masa ta unde sufletul e copleşit de har şi ni se dă garanţia vieţii viitoare, noi îţi mulţumim.
– Pentru darul prezenţei tale continue sub semnele euharistice, ca frate şi prieten al nostru, noi îţi mulţumim.
Dumnezeule, care ne aduni la celebrarea euharistică, unde Fiul tău unic, înainte de a merge la moarte, a încredinţat Bisericii jertfa cea nouă şi veşnică, ospăţ nupţial al iubirii sale, fă ca din participarea la un ospăţ atât de mare să scoatem plinătatea iubirii şi a vieţii. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Cântec
LECTURA BIBLICĂ II
Introducere
A asculta, a păzi, a pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu e lucru esenţial pentru orice creştin. S-ar putea spune că e totul. Pe lângă textul evanghelic care urmează ar putea fi amintite o mulţime de alte pasaje ale Scripturii care ne amintesc de această datorie fundamentală asupra căreia Biserica insistă mai ales în timpul Postului Mare. Iată câteva dintre ele: „Fericiţi cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl pun în practică” (Lc 11,28); „Cine aude cuvintele mele şi le pune în practică se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă” (Lc 6,47-48); „Adevăr, adevăr vă spun, că cine ascultă cuvintele mele şi crede în cel care m-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In 5,24); „Fiţi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă pe voi înşivă” (Iac 1,22).
Din evanghelia după sfântul Luca (8,11-15)
Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cei de pe marginea drumului sunt cei care ascultă cuvântul, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să se mântuiască. Cei din locul pietros sunt cei care ascultă cuvântul şi-l primesc cu bucurie, dar n-au rădăcini şi cred până la o vreme, iar în ceasul încercării se leapădă. Sămânţa căzută între spini sunt cei care, după ce au ascultat cuvântul, îşi văd de drumurile lor şi se lasă înăbuşiţi de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii şi nu aduc roade care să ajungă la coacere. Sămânţa care a căzut în pământ bun sunt aceia care – după ce au ascultat cuvântul – îl reţin într-o inimă bună şi curată şi aduc roade prin statornicia lor”.
Cuvântul Domnului
Psalmul responsorial (Ps 94)
Refr. Doamne, noi credem în cuvântul tău.
Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui,
să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul păstorit de dânsul,
turma pe care mâna lui o povăţuieşte. R.
O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa în pustiu,
acolo m-au pus la încercare părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele. R.
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta şi de aceea am zis:
„Este un popor cu inima rătăcită, nu cunosc căile mele”.
De aceea am jurat în mânia mea:
„Nu vor intra în odihna mea!”. R.
Reflecţie
„Evanghelia ne relatează trei cuvinte rostite de Tatăl ceresc. Ele cuprind singurul sfat pe care un Tată putea să-l dea fiilor săi. Cu cât respect filial trebuie să-l primim! Acest sfat include în el secretul oricărei sfinţenii, e simplu şi este exprimat printr-un singur cuvânt: Ascultaţi-l! Aşa spune Tatăl, arătându-ni-l pe Fiul său iubit.
A şti să asculţi e o mare artă. Însuşi Isus ne avertizează: „Luaţi seama la felul cum ascultaţi” (Lc 8,8). Dacă suntem şanţul străzii, teren pietros şi necultivat, cuvântul său nu poate să crească în noi. Trebuie să fim în schimb acel pământ bun în care seminţele găsesc tot ce este necesar ca să încolţească, să crească, să se maturizeze.
A asculta nu este de altfel în mod exclusiv un act al minţii. Este întreaga noastră fiinţă, luată în totalitatea sa (suflet şi trup, inteligenţă şi inimă, imaginaţie, memorie şi voinţă) care trebuie să fie atentă la cuvântul lui Cristos, să se deschidă către el, să-i cedeze locul, să se lase cuprinsă, pătrunsă, stăpânită de el şi să adere la el fără rezerve.
Înţelegeţi acum pentru ce prefer cuvântul „a asculta” în locul cuvântului „a medita”. Are un accent mai evanghelic, şi mai presus de toate indică nu atât o activitate pe care o facem singuri, cât mai curând o întâlnire, un schimb, un raport afectiv între două inimi; aceasta este în esenţă rugăciunea.
La drept vorbind, fără arul (lui Dumnezeu) nimeni nu ar putea să-l asculte pe Cristos, deoarece cu toţii suntem surzi din naştere, fiii unei rase de surzi. Dar la botezul nostru Cristos a rostit cuvântul care, după vindecarea surdo-mutului din Decapole, a deschis urechile a milioane de ucenici: Effeta.
Când, prin rugăciune, îi lăsăm cale liberă, cuvântul lui Cristos ne converteşte, „ne face să trecem de la moarte la viaţă”, ne învie; el devine în noi şi pentru noi, izvor care ţâşneşte, viaţă veşnică.
Dar nu e de ajuns să asculţi cuvântul lui Dumnezeu. „Fericit cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl pune în practică”, spune Isus; adică cel care simte plăcere pentru el, se hrăneşte cu el, îl poartă cu el, se hrăneşte cu el, îl poartă cu el, aşa cum Maria îl purta în sânul ei pe copilul pe care l-a zămislit şi care era Cuvântul substanţial. Prin Mama sa, Isus îi sfinţea pe cei pe care ea îi întâlnea, îl făcea pe Botezătorul să tresalte de bucurie în sânul Elisabetei. Acelaşi lucru vrea să-l facă prin noi.
Dar a spune toate acestea încă nu este suficient. E important să fie pus în practică în mod activ cuvântul ascultat şi păstrat. Acest lucru ne face să înţelegem că pe parcursul întregii zile trebuie ă fim atenţi la Cuvântul care lucrează în noi. Dinamismul său va face să se înmulţească faptele noastre bune, va face să muncim, să ostenim, să trăim şi să murim pentru venirea Împărăţiei Tatălui. Iar dacă noi vom rămâne fideli, bucuria noastră va fi mare, deoarece Isus a zis: „Mama mea şi fraţii mei sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc” (Lc 8,21) (H. Caffarel, În prezenţa lui Dumnezeu).
Pauză
Rugăciunea comună
În acest timp al Postului Mare, sfânta Biserică ne invită la o ascultare mai fidelă a cuvântului lui Dumnezeu şi la o rugăciune mai râvnică. Să-l implorăm pe Domnul Isus, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, să atragă la el inimile noastre şi să spunem împreună:
Ascultă-ne, Doamne!
– Pentru ca să primim în noi şi să îmbrăţişăm cu credinţă cuvântul tău dumnezeiesc, să ne rugăm.
– Pentru ca împlinirea cuvântului tău să înfăptuiască în noi o schimbare radicală de mentalitate şi să devenim ucenicii tăi adevăraţi, să ne rugăm.
– Pentru ca să înţelegem trebuinţa rugăciunii statornice şi fervoroase, să ne rugăm.
– Pentru ca toţi oamenii să fie pătrunşi de lumina cuvântului Evangheliei, să ne rugăm.
Dumnezeule, tatăl nostru, sădeşte în noi dorinţa de a asculta cuvântul vieţii pe care ni l-ai descoperit prin Fiul tău iubit, pentru ca să putem rămâne fideli în slujba ta şi să dobândim mântuirea veşnică. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tantum ergo
Toţi să adorăm fierbinte,
Marea taină din altar,
Jertfa cea de înainte
Facă loc la noul dar;
Ce e peste simţ şi minte
Să ne dea-al credinţei har.
Tatălui daţi închinare,
Cinste, laudă şi cânt,
Fiului, fără-ncetare
Slavă-n cer şi pe pământ,
Pururi binecuvântare,
Fie Duhului Preasfânt. Amin.
V. Tu le-ai dat pâine cerească (T.P. Aleluia)
R. Având în sine orice plăcere (T.P. Aleluia)
Să ne rugăm:
Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, dă-ne, te rugăm, harul ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.
Sau:
Doamne Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul să-l preamărim cum se cuvine pe Mielul care a fost ucis pentru noi şi care acum este de faţă în preasfântul Sacrament, ca astfel să ne învrednicim a-l contempla în slava cerească. Prin Cristos Domnul nostru.
Binecuvântarea
Aclamaţii (după binecuvântare)
Să adorăm în veci Preasfântul Sacrament! (de trei ori)
Adoremus in aeternum Sanctissimum Sacramentum.
Sau:
V/R. Lăudaţi pe Domnul toate neamurile,
Lăudaţi-l toate popoarele.
V. Căci peste noi a revărsat Domnul
veşnica lui milostivire.
Şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna. R.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,
Precum era la început şi acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin. R.
(Texte pregătite de pr. Claudiu Dumea)
|
Sâmbătă, 19 mai 2012
DUMINICA A VII-A A PAŞTELUI