|
sau
Doamne Isuse Cristoase,
prezent în sacramentul iubirii tale, noi credem în tine.
Îngenuncheaţi în faţa altarului tău, îţi mulţumim şi te adorăm.
Tu eşti Mântuitorul şi Învăţătorul nostru,
răstignit pentru păcatele noastre şi înviat prin puterea Tatălui.
Doamne nesfârşit de îndurător, rămâi cu noi,
iartă-ne păcatele şi dăruieşte-ne pacea.
Alungă din inimile noastre orice îndoială şi orice teamă
şi sporeşte în noi credinţa în patima şi învierea ta,
astfel încât, prin harul tău să putem împlini cu fidelitate angajamentele noastre de la botez
şi să merităm a dobândi viaţa veşnică în împărăţia ta. Amin.
Lectura biblică I
Introducere
În timpul Postului Mare trebuie să devenim conştienţi că viaţa noastră creştină este o luptă continuă împotriva răului şi a păcatului.
În fragmentul biblic care urmează, apostolul Ioan, insistând asupra unei teme care îi stă la inimă, ne repetă că „Dumnezeu este lumină şi în el nu este întuneric”. Aşadar, pentru a ne apropia de el, trebuie să ne eliberăm de păcat căci păcatul este întuneric. Şi putem face lucru recunoscându-ne cu umilinţă păcătoşi şi cerând iertare pentru meritele marelui nostru mijlocitor, Isus Cristos, victima de ispăşire pentru păcatele noastre şi ale lumii întregi.
Din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan (1,5-2,2)
Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de orice păcat. Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate. Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi. Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispăşirea pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.
Cuvântul Domnului
Psalmul responsorial (Ps 50)
Refr. Iartă-ne, Doamne, pentru că am păcătuit.
Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu. R.
Căci recunosc fărădelegea mea
şi păcatul meu stă pururi înaintea mea.
Numai împotriva ta am păcătuit
şi ce-i rău înaintea ta am săvârşit. R.
Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh drept înnoieşte înăuntrul meu.
Nu mă alunga din faţa ta
şi Duhul tău sfânt nu-l lua de la mine. R.
Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale
şi întăreşte-mă cu duh binevoitor.
Doamne, deschide-mi buzele
şi gura mea va vesti mărirea ta. R.
Reflecţie
A avea simţul păcatului înseamnă a fi conştient că ai greşit împotriva cuiva, adică împotriva lui Dumnezeu şi a iubirii.
A avea simţul păcatului înseamnă a fi conştienţi de dezordinea pe care o provoacă infidelitatea faţă de iubirea divină şi devii conştient de acest lucru atunci când eşti luminat de credinţa în iubirea Tatălui.
Ai simţul păcatului numai în măsura în care ai simţul lui Dumnezeu. Nu poţi să spui că eşti păcătos în sensul creştin al cuvântului dacă nu crezi în har. Nu poţi şti ce înseamnă cu adevărat iertare decât gândindu-te la el în raport cu iertarea.
Sentimentul că eşti păcătos este sentimentul propriei vinovăţii, fără a te lăsa torturat de tulburare interioară, fără a te mânia pe tine însuţi sau pe alţii, şi mai presus de toate, fără a cădea pradă disperării sau agresivităţii.
Durerea în faţa iubirii îndurătoare a Celui pe care l-am dispreţuit este mai importantă decât tristeţea care se naşte văzând mizeria în care am căzut.
Conştiinţa păcatului devine mai dureroasă când ne aşezăm în prezenţa lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp această prezenţă aduce şi consolarea. Păcătosul nu se mai simte singur, pentru că îl simte pe Dumnezeu alături de el. Durerea pentru păcat este mai mare, dar în loc să-i paralizeze sufletul îi insuflă curaj. A te lăsa scufundat în remuşcări poate fi un lucru sterol. A te găsi în prezenţa lui Dumnezeu cuprins de căinţă este un izvor bogat de rodnicie sufletească.
În primul caz e vorba de izolare, în al doilea este vorba de comuniune, deoarece căinţa este o atitudine de iubire.
Pe sfinţi îi auzim spunând şi repetând că sunt păcătoşi, dar nici într-un caz nu au fost nişte persoane deprimate. Ei se recunosc nişte păcătoşi mizerabili dar se simt copleşiţi de încredere, de pace interioară şi chiar de bucurie. Când se învinuiesc nu sunt preocupaţi de ei înşişi, ci numai de Dumnezeu. Nu vorbesc despre ei înşişi, ci cântă milostivirea Domnului.
Se poate spune că a avea simţul păcatului este mai mult decât a te cunoaşte pe tine însuţi; e o posibilitate de a-l cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. Nu spune că la cei care îl iubesc pe Dumnezeu, totul se îndreaptă spre binele lor, chiar şi păcatul? Sfânta Tereza a Pruncului Isus în impresionantele gânduri scrise cu creionul în carneţelul său pe patul de moarte, la sfârşitul Istoriei unui suflet îndrăzneşte să afirme că chiar dacă ar fi săvârşit toate păcatele posibile în loc să-şi consacre întreaga viaţă lui Dumnezeu, s-ar fi prezentat în faţa lui cu aceeaşi încredere şi cu aceeaşi iubire. (după R. Guelliug, Viaţa credinţei)
Pauză
Rugăciunea comună
Cu căinţă şi umilinţă să îndreptăm privirea noastră spre Dumnezeu, cerând pace şi îndurare în Isus Cristos Mântuitorul nostru, mielul lui Dumnezeu aici prezent care, murind pe cruce, a luat asupra sa păcatele lumii şi s-a rugat pentru răufăcători. Să spunem împreună:
Doamne Isuse, ai milă de noi!
– Ca să fii îndurător cu noi şi să ne eliberezi de orice rău, noi te rugăm:
– Ca să ne eliberezi de păcat şi să ne fereşti de orice păcat, noi te rugăm:
– Ca să ne dăruieşti iertarea ta şi să binevoieşti a ne păzi şi a ne păstra în slujirea ta sfântă, noi te rugăm:
– Ca să ne dăruieşti pace şi bucurie şi să fereşti lumea de calamităţi şi războaie, noi te rugăm:
Dumnezeule care te înduri de cel care se căieşte şi dăruieşti pacea ta celui care se converteşte, primeşte cu bunăvoinţă părintească rugăciunea poporului tău şi binecuvântează-i pe aceşti fii ai tăi pentru ca, străbătând drumul spiritual al Postului Mare să ajungă cu totul reînnoiţi să sărbătorească Paştele Fiului tău, Isus Cristos Domnul nostru care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.
Cântec
Lectura biblică II
Introducere
După botezul primit din mâinile lui Ioan şi mai înainte de a-şi începe misiunea publică, Isus se retrage în pustiu şi rămâne acolo patruzeci de zile în post şi pocăinţă. La sfârşit apare ispititorul pentru a-l pune la încercare. Încrezându-se total în cuvântul lui Dumnezeu, Isus iese învingător. Dar lupta împotriva Satanei va continua până la biruinţa finală a morţii şi învierii lui Cristos.
Retragerea Mântuitorului în pustiu, pocăinţa sa, lupta sa cu Duhul cel Rău sunt modelul dumnezeiesc al Postului Mare creştin. Privind la Învăţătorul nostru, care îl învinge pe Satana cu forţa umilinţei sale şi a ascultării sale faţă de Dumnezeu, sufletul nostru se umple de speranţă şi de încredere; uniţi cu el, şi noi vom fi victorioşi.
Din Evanghelia după sfântul Matei (4,4-11)
Dar el i-a răspuns: „Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră”. Isus i-a zis: „Mai este scris: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”. Diavolul l-a dus apoi pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi măreţia lor şi i-a spus: „Îţi voi da toate acestea, dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora”. Atunci Isus i-a spus: „Pleacă, Satană! Căci este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji”. Atunci diavolul l-a lăsat. Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau.
Cuvântul Domnului
Psalmul responsorial (Ps 50)
Refr. Inima căită şi smerită, Dumnezeule, tu nu o dispreţuieşti.
Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu. R.
Dacă ai fi voit jertfe, ţi-aş fi adus,
dar arderile de tot nu-ţi sunt plăcute.
Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui. R.
În iubirea ta, Doamne, revarsă-ţi bunătatea asupra Sionului
şi reclădeşte zidurile Ierusalimului.
Atunci îţi vor fi plăcute jertfele de împăcare, arderile de tot şi ofrandele;
atunci ţi se vor oferi victime pe altarul tău. R.
Reflecţie
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare sunt „zile sfinte”, cum le numeşte sfântul Benedict, deoarece Postul Mare merită să fie considerat un timp sfânt, nu numai fiindcă e destinat pregătirii imediate a celui mai sfânt dintre mistere, moartea şi învierea lui Cristos, ci şi pentru că răspunde unui mister special: retragerea Mântuitorului în pustiu şi lupta sa cu diavolul.
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare reprezintă cele patruzeci de zile petrecute de Isus în singurătate totală. Cristos însuşi ni s-a prezentat ca model şi călăuză în timpul Postului Mare atunci când, ieşind din apele Iordanului, s-a retras în pustiu rămânând acolo patruzeci de zile…
Timpul petrecut în pustiu a devenit Modelul Postului Mare creştin în care este retrăit acest mister. Luându-l pe Cristos ca model, urmându-l pe el, capul nostru, unindu-ne cu el în cursul acestor patruzeci de zile sfinte, creştinii se pregătesc se intre cu el în misterul crucii pentru a lua parte la slava învierii sale…
De la începutul până la sfârşitul celor patruzeci de zile de post, asistăm la o luptă între Mântuitorul şi adversarul său, luptă care va fi din ce în ce mai cumplită pe măsură ce se apropie sfârşitul. Pe Cristos abia ieşit din pustiu unde l-a învins pe ispititor îl vedem în numeroase împrejurări dedicându-se lucrării mântuirii noastre. Cuvintele sale, faptele sale, predicile sale, minunile sale nu au alt scop decât acela de a se smulge din stăpânirea de temut pe care Satana o exercită asupra sufletelor şi trupurilor prin păcat şi prin urmările funeste ale acestuia care sunt suferinţa şi moartea.
Aşadar misterul Postului Mare nu este altceva decât misterul luptei pe care Cristos a dus-o, chiar de la începutul vieţii sale publice, împotriva Satanei şi pe care a continuat-o până când duşmanul a fost zdrobit prin victoria sa pe cruce.
Iată misterul pe care Biserica îl retrăieşte în fiecare an în săptămânile care preced solemnitatea Paştelui, deoarece, spune sfântul Leon: „Cristos a luptat pentru ca şi noi să luptăm la rândul nostru; el a învins pentru ca şi noi să obţinem victoria” (E. Flicteaux, Noul an liturgic).
Pauză
Rugăciunea comună
Îndemnaţi de cuvântul lui Dumnezeu, să ne apropiem cu inimă sinceră de Mântuitorul nostru Isus Cristos şi să-l rugăm ca acest Post Mare să fie pentru noi un timp de reînnoire spirituală şi de angajare creştină. Să spunem împreună:
Te rugăm, ascultă-ne.
– Ca să primim cu inimă sinceră chemarea divină la pocăinţă şi la convertire, să ne rugăm:
– Pentru ca acest timp al Postului Mare să întărească alegerea noastră fundamentală de a îmbrăţişa credinţa şi cuvântul lui Dumnezeu, să ne rugăm:
– Pentru ca, asemenea lui Isus, să rămânem fideli lui Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toate puterile, să ne rugăm:
– Pentru ca Isus cel smerit şi ascuns sub semnele euharistice, să ne înveţe adevăratul spirit al pocăinţei pe care trebuie să o facem în Postul Mare, să ne rugăm:
Dumnezeule, Părintele nostru, prin celebrarea Postului Mare, semn sacramental al convertirii noastre, dă-ne nouă credincioşilor tăi să sporim în cunoaşterea misterului lui Cristos şi să-l mărturisim printr-o viaţă cu adevărat creştină. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Cântec
Tantum ergo
Toţi să adorăm fierbinte,
Marea taină din altar,
Jertfa cea de înainte
Facă loc la noul dar;
Ce e peste simţ şi minte
Să ne dea-al credinţei har.
Tatălui daţi închinare,
Cinste, laudă şi cânt,
Fiului, fără-ncetare
Slavă-n cer şi pe pământ,
Pururi binecuvântare,
Fie Duhului Preasfânt. Amin.
V. Tu le-ai dat pâine cerească (T.P. Aleluia)
R. Având în sine orice plăcere (T.P. Aleluia)
Să ne rugăm:
Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, dă-ne, te rugăm, harul ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.
Sau:
Doamne Dumnezeule, dă-ne, te rugăm, harul să-l preamărim cum se cuvine pe Mielul care a fost ucis pentru noi şi care acum este de faţă în preasfântul Sacrament, ca astfel să ne învrednicim a-l contempla în slava cerească. Prin Cristos Domnul nostru.
Binecuvântarea
Aclamaţii (după binecuvântare)
Să adorăm în veci Preasfântul Sacrament! (de trei ori)
Adoremus in aeternum Sanctissimum Sacramentum.
Sau:
V/R. Lăudaţi pe Domnul toate neamurile,
Lăudaţi-l toate popoarele.
V. Căci peste noi a revărsat Domnul
veşnica lui milostivire.
Şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna. R.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,
Precum era la început şi acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin. R.
(Texte pregătite de pr. Claudiu Dumea)
|
Sâmbătă, 19 mai 2012
DUMINICA A VII-A A PAŞTELUI