Sfânta Maria Magdalena (22 iulie) PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Duminică, 31 Ianuarie 2010 12:43
   

Sfântă Maria Magdalena, în tine străluceşte iubirea

şi îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu

faţă de cei dispreţuiţi şi păcătoşi

care, însă, recunoscându-şi slăbiciunea,

se aruncă cu încredere în braţele Creatorului,

aflând bucuria iertării.

 

 

 

Tu ai fost cea care ai ştiut să răspunzi iubirii dumnezeieşti

cu acea iubire gingaşă şi plină de dăruire totală,

care te-a făcut să asculţi cu însetare cuvântul lui Dumnezeu

şi să-l urmezi pe Cristos cu statornicie pe drumul crucii

pentru ca apoi să ai bucuria de a te afla

printre primii martori ai învierii Mântuitorului.

Exemplul tău ne umple sufletul de speranţă.

Şi noi ne recunoaştem păcatele,

dar suntem plini de teamă în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu.

Te rugăm, dobândeşte-ne harul,

ca atunci când cădem în păcat

şi teama ne face să uităm că Dumnezeu este îndurător,

să ne aruncăm cu încredere şi iubire în braţele lui părinteşti

pentru ca, asemenea ţie, să aflăm bucuria iertării

şi să auzim cuvintele mângâietoare ale lui Isus:

„Pentru că ai iubit mult, ţi s-a iertat mult”. Amin.
   

 

Ultima actualizare în Marţi, 20 Iulie 2010 11:42
 

Media Trust Sapientia

 Educatie

   Institutul Teologic Romano-Catolic Iasi| Biblioteca Online

 Teologie, Spiritualitate

   Teologie CatolicaSpiritualitate Catolica | Rugaciune Catolica | Calendar Romano-Catolic

Carti, Reviste, Informatii

   Editura Sapientia | Libraria Sapientia | InfoSapientia