|
SFÂNTA CONGREGAŢIE
PENTRU CULTUL DIVIN
Prot. nr. 900/73
DECRET
Sacramentul Euharistiei a fost încredinţat de către Cristos Bisericii, miresei sale iubite, ca hrană spirituală a credincio-şilor şi ca garanţie a vieţii veşnice, iar Biserica primeşte acest dar cu credinţă şi dragoste.
Celebrarea Euharistiei în cadrul sfintei Liturghii constituie, într-adevăr, originea şi scopul cultului euharistic în afara sfintei Liturghii. Astfel, sfintele specii se păstrează după sfânta Litur-ghie, îndeosebi pentru ca acei credincioşi, care nu pot participa la sfânta Liturghie, cum sunt bolnavii şi bătrânii, să se unească, prin împărtăşania sacramentală, cu Cristos şi jertfa sa, care se aduce la sfânta Liturghie.
Păstrarea sfintelor specii, pentru a face posibilă primirea sfintei Împărtăşanii, a favorizat practica de a se adora acest sacrament şi de a i se da cultul latriei, care i se cuvine numai lui Dumnezeu. Acest cult al adoraţiei se bazează pe motive bine întemeiate şi puternice. Mai mult, unele practici publice şi comunitare au fost orânduite de însăşi sfânta Biserică.
Aşadar, după revizuirea Ritualului sfintei Liturghii şi după publicarea, la 25 mai 1967, a instrucţiunii Eucharisticum myste-rium, în care se dau normele privind „practicarea cultului datorat acestui sacrament, chiar şi în afara sfintei Liturghii, dar strâns legat cu celebrarea sfintei jertfe, conform prescrierilor Conciliului al II-lea din Vatican şi altor documente ale Scau-nului Apostolic1, care tratează despre acest lucru”. Sfânta Congregaţie pentru Cultul Divin a revizuit şi a adoptat riturile prezentate în instrucţiunea Sfânta Împărtăşanie şi cultul mis-terului euharistic în afara sfintei Liturghii.
Acestea, după ce au fost aprobate chiar de către Sfântul Părinte papa Paul al VI-lea, sunt publicate acum în această ediţie, care este declarată tipică, pentru a înlocui riturile exis-tente până acum în Ritualul roman şi pentru a fi folosite imediat în limba latină, iar în limba vorbită, din ziua pe care o vor stabili conferinţele episcopale pentru teritoriul lor, după ce vor fi făcut traducerea şi vor fi obţinut aprobarea Sfântului Scaun.
Orice dispoziţie contrară se abrogă.
Dat la sediul Sfintei Congregaţii pentru Cultul Divin, în ziua de 21 iunie 1973, în solemnitatea Trupul şi Sângele lui Cristos.
ARTURUS Card. TABERA
Prefect
A. BUGNINI
Arhiepiscop tit. Diocletianensis
Secretar
|