Rugăciune Catolică

DIFERITE FORME DE CULT ADUS PREASFINTEI EUHARISTII

2. PROCESIUNILE EUHARISTICE

101. Prin procesiunile în care Euharistia este purtată solemn pe străzi, însoţită de cântări, poporul creştin dă o mărturie publică a credinţei şi a evlaviei sale faţă de preasfântul sacrament.

Ordinariul locului este competent să judece atât cu privire la oportunitatea procesiunilor în împrejurările actuale, cât şi cu privire la timpul, locul şi modul de organizare a acestor procesiuni, pentru ca ele să se desfăşoare cu demnitate şi fără să se aducă vreun pre-judiciu veneraţiei datorate acestui preasfânt sacrament¹².

102. Între procesiunile euharistice, o însemnătate şi o importanţă deosebită o are în viaţa pastorală a parohiei sau a localităţii acea procesiune care se obişnuieşte în fiecare an în solemnitatea Trupul şi Sângele lui Cristos, sau în altă zi mai potrivită şi apropiată de această sărbătoare. Se cuvine deci ca această procesiune să se păstreze, după normele dreptului, acolo unde împrejurările de azi permit aceasta şi este într-adevăr expresia credinţei şi a adoraţiei comune.

Dacă oraşul este prea mare şi motive de ordin pastoral o cer, se pot organiza, cu permisiunea ordinariului locului, şi alte proce-siuni în cartierele principale ale aceluiaşi oraş. Acolo unde, în solem-nitatea Trupului şi Sângelui lui Cristos, nu e posibil să se facă procesiunea, e bine să se ţină o altă celebrare publică pentru tot oraşul sau pentru cartierele principale, în catedrală sau în alte locuri mai potrivite.

103. Se recomandă ca procesiunea cu preasfântul sacrament să se facă după sfânta Liturghie în care s-a consacrat ostia ce urmează să fie purtată în procesiune. De asemenea, nu este nici o oprelişte ca procesiunea să încheie adoraţia publică şi prelungită, făcută după sfânta Liturghie.

104. În organizarea procesiunilor euharistice, să se ţină cont de obice-iurile locale, atât în ceea ce priveşte împodobirea pieţelor şi a străzilor, cât şi aşezarea participanţilor.

Pe traseu, dacă este obiceiul şi binele pastoral o cere, se pot face opriri cu binecuvântarea euharistică. Cântecele şi rugăciunile care se spun să aibă drept scop ca toţi să-şi manifeste credinţa lor în Cristos şi să se ocupe numai de Dumnezeu.

105. Dacă procesiunea are loc imediat după sfânta Liturghie, preotul care urmează să ducă sfântul sacrament poate să reţină hainele folosite la celebrarea sfintei Liturghii sau poate lua pluvialul de culoare albă; dar dacă procesiunea nu urmează imediat după sfânta Liturghie, atunci să ia pluvialul.

106. Lumânările, incensul şi baldachinul sub care merge preotul care duce sfântul sacrament să se folosească după obiceiurile locale.

107. Se recomandă ca procesiunea să plece de la o biserică şi să se îndrepte către alta. Totuşi, dacă circumstanţele locurilor cer aceasta, se poate întoarce la aceeaşi biserică de la care a plecat.

108. La sfârşit, se dă binecuvântarea cu preasfântul sacrament în bise-rica în care se încheie procesiunea sau în alt loc mai potrivit; apoi sfântul sacrament este repus în tabernacol.

12. Cf. SF. CONGREGAŢIE  A  RITURILOR, Instrucţia Eucharisticum mysterium, (25 mai 1967), nr. 59: AAS 59 (1967) 570.