|
30. Conform constituţiei despre sfânta liturgie, nr. 63b, conferinţele episcopale au competenţa să pregătească un Ritual particular după modelul Ritualului roman, care să fie adaptat necesităţilor fiecărei regiuni, ca să fie folosit în regiunile pentru care s-a alcătuit, după ce va fi primit aprobarea Sfântului Scaun.
În această privinţă conferinţele episcopale au dreptul:
1) Să stabilească adaptările despre care se vorbeşte în constituţia despre sfânta liturgie la nr. 39.
2) Să analizeze cu grijă şi prudenţă ceea ce poate fi preluat din tradiţiile şi civilizaţia fiecărui popor; de aceea să propună şi alte adaptări care se consideră folositoare sau necesare, ca ele să fie introduse, după ce vor primi aprobarea Sfântului Scaun.
3) Să reţină unele elemente din Ritualurile particulare deja existente, cu condiţia ca ele să fie în concordanţă cu normele constituţiei despre sfânta liturgie şi cu necesităţile actuale sau să le adapteze.
4) Să pregătească traducerile textelor, astfel încât să fie cu adevărat conforme cu spiritul limbii şi al civilizaţiei, adăugându-se, după caz, şi melodii potrivite pentru cântare.
5) Să adapteze şi să completeze normele introductive care se găsesc în Ritualul roman pentru ca slujitorii să înţeleagă bine semnificaţia riturilor şi să le celebreze cu folos.
6) În ediţiile cărţilor liturgice alcătuite prin grija conferinţelor episcopale, să rânduiască materialul în modul cel mai practic pentru uzul pastoral. |