IV. STRUCTURA RITUALULUI BOTEZULUI COPIILOR A. Ritualul obişnuit al Botezului PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Luni, 20 Septembrie 2010 10:51
   
  15. Fie că e vorba de un singur copil, fie de mai mulţi sau chiar de un număr mare, afară de pericolul morţii, celebrantul va săvârşi tot ritul, după cum urmează.

 

  16. Ritualul începe cu ritul de primire al copiilor, prin care se manifestă voinţa părinţilor şi a naşilor şi hotărârea Bisericii de a celebra sacramentul, şi care se exprimă prin semnul sfintei cruci făcut de către celebrant şi părinţi pe fruntea copilului.
  17. Celebrarea cuvântului lui Dumnezeu are ca scop să trezească în părinţi, naşi şi în toţi cei de faţă credinţa şi să implore prin rugăciune comună roadele sacramentului. Această celebrare a cuvântului lui Dumnezeu constă în citirea unuia sau a mai multor fragmente din Sfânta Scriptură; omilia urmată de un moment de reculegere; rugăciunea credincioşilor, care se încheie cu o rugăciune de exorcism, care la rândul ei pregăteşte ungerea cu untdelemnul catehumenilor sau impunerea mâinilor.
 

18. Celebrarea sacramentului

1) este pregătită proxim:

a) prin rugăciunea solemnă a celebrantului care, invocându-l pe Dumnezeu şi amintind planul său de mântuire, binecuvântează sau reaminteşte binecuvântarea apei de Botez;

b) prin lepădarea părinţilor şi a naşilor de Satana şi prin profesiunea de credinţă, căreia i se adaugă asentimentul celebrantului şi al comunităţii, şi prin ultima întrebare pusă părinţilor şi naşilor;

2) se îndeplineşte prin abluţiune cu apă, care poate fi făcută prin scufundare sau prin turnare, după obiceiul locului, şi prin invocarea Sfintei Treimi;

3) se completează prin ungerea cu sfânta crismă, care exprimă preoţia împărătească a celui botezat şi intrarea în sânul poporului lui Dumnezeu; ritul se încheie prin impunerea hainei albe, prin dăruirea lumânării aprinse şi prin „Efata” (aceasta din urmă e benevolă).
  19. După îndemnul rostit de celebrant, se spune înaintea altarului Rugăciunea domnească, prin care fiii lui Dumnezeu se roagă Tatălui care este în ceruri. Este o prefigurare a viitoarei participări a copilului la masa sfintei Împărtăşanii. Apoi se dă binecuvântarea pentru mame, taţi şi toţi cei prezenţi, pentru ca harul lui Dumnezeu să coboare din belşug asupra tuturor.

 

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Sâmbătă, 19 mai 2012, Gândul zilei

    Sâmbătă, 19 mai 2012

    Cele două vieți

    Din Tratatele asupra Evangheliei după Ioan, ale sfântului Augustin, episcop

    (Trat. 124, 5.7: CCL 36, 685-687)

    Biserica cunoaște două vieți care i-au fost în mod divin predicate și încredințate: una este în credință, cealaltă în viziune; una în timpul pelerinajului, cealaltă în veșnicia locuinței; una în trudă, cealaltă în odihnă; una de-a lungul drumului, cealaltă în patrie; una în activitate,...

Omilia de duminică