|
B. Catecumenatul
| 14. |
Ritul „admiterii în catecumenat” are o importanţă foarte mare deoarece, prezentându-se pentru prima dată public, candidaţii fac cunoscută Bisericii voinţa lor, iar Biserica, exercitându-şi misiunea sa apostolică, îi admite pe cei care intenţionează să intre în rândul membrilor săi. Dumnezeu le dăruieşte harul său, în timp ce se manifestă public dorinţa lor prin această celebrare, iar Biserica face cunoscută primirea lor şi prima lor consacrare. |
| 15. |
Pentru a face acest pas se cere de la candidaţi să-şi fi însuşit primele elemente ale vieţii spirituale şi ale învăţăturii creştine5: prima credinţă concepută în timpul „precatecumenatului”, începutul convertirii, voinţa de a-şi schimba viaţa şi de a intra în legătură cu Dumnezeu prin Cristos; pentru aceasta se cere să fi început să aibă simţul pocăinţei, să-l invoce pe Dumnezeu şi să se roage lui, să facă prima experienţă a comunităţii şi a spiritualităţii creştine. |
| 16. |
Păstorii sunt datori să evalueze semnele exterioare ale acestor dispoziţii6, cu ajutorul „garanţilor” (cf. nr. 42), a cateheţilor şi a diaconilor. Este, de asemenea, datoria acestora, având în vedere eficacitatea sacramentelor primite deja în mod valabil (cf. Norme generale introductive, nr. 4), să vegheze pentru ca nimeni, botezat fiind deja, să nu încerce, indiferent din ce motiv, să se boteze din nou. |
| 17. |
După celebrarea ritului, numele catecumenilor să fie scrise de îndată într-un registru destinat acestui scop, menţionându-se slujitorul şi garanţii, locul şi data admiterii |
| 18. |
Din acest moment catecumenii, pe care maica Biserică îi îmbrăţişează cu dragostea şi purtarea sa de grijă ca fiind deja fiii săi şi în comuniune cu ea, aparţin familiei lui Cristos7: astfel, ei primesc din partea Bisericii hrana cuvântului lui Dumnezeu şi sunt susţinuţi de ajutorul liturgiei. De aceea să fie cu tragere de inimă în a participa la liturgia cuvântului, în a primi binecuvântările şi sacramentaliile. În cazul că se încheie o căsătorie între doi catecumeni sau între un catecumen şi o persoană nebotezată, se va folosi ritul corespunzător8. Dacă mor în timpul catecumenatului, au dreptul la înmormântarea creştină. |
| 19. |
Catecumenatul e perioada lungă de timp în care candidaţii primesc instrucţie pastorală şi se angajează la o disciplină corespunzătoare9; astfel, dispoziţiile sufleteşti, exprimate de ei la intrarea în catecumenat, ajung la maturitate. Acest lucru se obţine pe patru căi: 1) O cateheză corespunzătoare, făcută de preoţi, diaconi, cateheţi şi alţi laici, dispusă gradual şi prezentată integral, adaptată la anul liturgic şi sprijinită de celebrări ale cuvântului, îi călăuzeşte pe catecumeni nu numai la o cunoaştere corespunzătoare a dogmelor şi a poruncilor, dar şi la o profundă cunoaştere a misterului mântuirii, pe care doresc ei înşişi să-l trăiască. 2) Familiarizându-se treptat cu trăirea vieţii creştine, ajutaţi de exemplul şi sprijinul garanţilor şi al naşilor, ba chiar şi al credincioşilor întregii comunităţi, catecumenii se obişnuiesc să se roage lui Dumnezeu, să-şi mărturisească credinţa, să stea mereu în aşteptarea lui Cristos, să urmeze în faptele lor inspiraţia divină, să se dăruiască în iubirea faţă de aproapele până la renunţarea la ei înşişi. Cu aceste dispoziţii „neoconvertiţii pornesc pe un drum spiritual pe care, împărtăşindu-se deja prin credinţă din misterul morţii şi învierii, trec de la omul cel vechi la omul cel nou, care îşi găseşte desăvârşirea în Cristos. Această trecere, care atrage după sine o schimbare progresivă a mentalităţii şi a comportamentului, trebuie să se manifeste, cu consecinţele ei sociale şi să se dezvolte treptat în cursul catecumenatului. Şi pentru că Dumnezeu în care el crede este semn ce stârneşte împotrivire, omul convertit experimentează adesea rupturi şi despărţiri, dar şi bucurii pe care Dumnezeu nu le dă cu măsură”10. 3) În drumul lor catecumenii sunt ajutaţi de maica Biserică prin rituri liturgice corespunzătoare, prin care sunt purificaţi progresiv şi întăriţi de binecuvântarea lui Dumnezeu. Spre folosul lor sunt prevăzute celebrări potrivite ale cuvântului lui Dumnezeu, mai mult, ei pot să participe deja împreună cu credincioşii la liturgia cuvântului pentru a se pregăti mai bine să participe în viitor la Euharistie. Cu toate acestea, de regulă, dacă nu există dificultăţi deosebite, când iau parte la adunarea credincioşilor, trebuie invitaţi în mod delicat să părăsească adunarea înainte de a începe celebrarea euharistică, deoarece trebuie să aştepte Botezul, prin care vor fi introduşi în poporul preoţesc şi vor avea dreptul să participe la cultul cel nou al lui Cristos. 4) Catecumenii, întrucât viaţa Bisericii e apostolică, să înveţe, de asemenea, să colaboreze activ la evanghelizarea şi la zidirea Bisericii prin mărturia vieţii lor şi prin mărturisirea credinţei lor11. |
| 20. |
Durata timpului catecumenatului depinde de harul lui Dumnezeu, ca şi de diferitele împrejurări şi, în mod precis, de motivele care au dus la organizarea catecumenatului însuşi, de numărul cateheţilor, diaconilor şi preoţilor; de colaborarea fiecărui catecumen; de mijloacele necesare pentru a ajunge la locul unde se face catecumenatul şi de posibilitatea de a fi primiţi; de ajutorul acordat de comunitatea locală. Aşadar, nimic nu poate fi hotărât „a priori”. Ca atare îi revine episcopului să stabilească timpul şi să reglementeze disciplina catecumenatului. De asemenea, conferinţele episcopilor vor da dispoziţii mai precise în această privinţă, ţinând cont de condiţiile popoarelor şi ţărilor respective12. |
|
5 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, nr. 14. 6 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, nr. 13.
7 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia despre Biserică Lumen gentium, nr. 14; IDEM, Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, nr. 14. 8 Ritualul Căsătoriei, nr. 55-56. 9 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, nr. 14. 10 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, nr. 13.
11 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul cu privire la activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, nr. 14. 12 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia despre sfânta liturgie Sacrosanctum concilium, nr. 64.
|
|