I. E. Timpul "mistagogiei" PDF Imprimare Email
Scris de Lightforsin   
Joi, 04 Martie 2010 21:31

E. Timpul "mistagogiei"

 

 

37. După această ultimă treaptă, comunitatea împreună cu neofiţii îşi continuă drumul în meditarea evangheliei, în participarea la Euharistie şi în practicarea carităţii, intrând tot mai mult în profunzimea misterului pascal şi punându-l tot mai mult în practica vieţii. Acesta e ultimul timp al iniţierii, adică timpul „mistagogiei” neofiţilor.
38. Într-adevăr, prin noutatea catehezei şi mai ales prin experienţa sacramentelor primite, se dobândeşte o mai deplină şi mai rodnică înţelegere a „misterelor”. Neofiţii au fost reînnoiţi lăuntric, au experimentat mai profund cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, au intrat în comuniune cu Duhul Sfânt şi au descoperit cât de bun este Domnul. Din această experienţă, proprie creştinului şi consolidată de practica vieţii, ei îşi însuşesc un nou sens al credinţei, al Bisericii şi al lumii.
39. Noua şi frecventa participare la sacramente, dacă pe de o parte luminează înţelegerea Sfintelor Scripturi, pe de altă parte favorizează cunoaşterea oamenilor şi experienţa vieţii comunitare, astfel încât pentru neofiţi raporturile cu ceilalţi credincioşi devin tot mai uşoare şi mai folositoare. De aceea, timpul mistagogiei are o importanţă foarte mare şi permite neofiţilor, ajutaţi de naşi, să stabilească raporturi mai strânse cu credincioşii şi le oferă o nouă viziune asupra realităţii şi un impuls la o viaţă nouă.
40. Deoarece caracterul şi eficacitatea acestui timp derivă din această experienţă personală şi nouă a vieţii sacramentale şi comunitare, momentul cel mai semnificativ al „mistagogiei” îl constituie aşa-zisele „Liturghii pentru neofiţi” sau Liturghii ale duminicilor Paştelui, deoarece în acestea, în afară de comunitatea întrunită şi de participarea la mistere, neofiţii găsesc, în special în anul „A” al Lecţionarului, lecturi foarte potrivite pentru ei. De aceea la aceste Liturghii trebuie invitată toată comunitatea locală împreună cu neofiţii şi cu naşii lor. Cât priveşte textele acestor Liturghii, ele pot fi folosite chiar şi atunci când iniţierea se celebrează în afara timpului obişnuit.
 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Sâmbătă, 19 mai 2012, Gândul zilei

    Sâmbătă, 19 mai 2012

    Cele două vieți

    Din Tratatele asupra Evangheliei după Ioan, ale sfântului Augustin, episcop

    (Trat. 124, 5.7: CCL 36, 685-687)

    Biserica cunoaște două vieți care i-au fost în mod divin predicate și încredințate: una este în credință, cealaltă în viziune; una în timpul pelerinajului, cealaltă în veșnicia locuinței; una în trudă, cealaltă în odihnă; una de-a lungul drumului, cealaltă în patrie; una în activitate,...

Omilia de duminică