|
Capitolul V - Ritualul iniţierii creştine a copiilor care au vârsta catehizării |
|
|
|
|
Scris de Lightforsin
|
|
Luni, 12 Aprilie 2010 21:45 |
|
CAPITOLUL V
RITUALUL INIŢIERII CREŞTINE A COPIILOR CARE AU VÂRSTA CATEHIZĂRII
| 306. |
Acest rit este destinat copiilor care nu au primit Botezul când au fost mici şi care, ajungând la vârsta priceperii şi a catehizării, se prezintă la iniţierea creştină la iniţiativa părinţilor sau tutorilor, sau din proprie iniţiativă, cu consimţământul părinţilor sau al tutorilor. Ei sunt deja capabili să conceapă şi să alimenteze o credinţă personală şi să cunoască unele datorii morale. Cu toate acestea nu pot fi încă trataţi ca adulţi deoarece, având în vedere formaţia lor de copii, depind de părinţi sau de tutori, resimţind puternic influenţa celor de o vârstă cu ei şi a societăţii.
|
| 307. |
Iniţierea lor cere în primul rând atât convertirea personală, progresiv maturizată, în funcţie de vârstă, cât şi ajutorul educaţiei necesare la această vârstă. În afară de aceasta trebuie să fie adaptat itinerarul spiritual al candidaţilor, adică progresul lor în credinţă şi instrucţia catehetică pe care o primesc. Prin urmare, iniţierea lor se prelungeşte chiar pe o perioadă de mai mulţi ani, dacă este necesar, mai înainte să aibă acces la sacramente, cunoaşte trepte şi timpuri distincte şi presupune unele rituri.
|
| 308. |
Deoarece progresul copiilor în formarea pe care o primesc depinde atât de ajutorul şi exemplul celor de o vârstă cu ei, cât şi de părinţii lor, să se ţină cont de amândouă elementele: a) Deoarece copiii care trebuie iniţiaţi în cele mai multe cazuri aparţin unui grup de copii care au fost deja botezaţi, care fac cateheză în vederea Mirului şi a Euharistiei, iniţierea este făcută progresiv şi îşi are temeiul în acest grup catehetic. b) E de dorit ca aceşti copii, pe cât e posibil, să găsească ajutor şi exemplu şi din partea părinţilor lor, al căror consimţământ se cere pentru iniţiere şi pentru a trăi mai târziu viaţa creştină. În afară de aceasta, timpul iniţierii va oferi familiei ocazia potrivită de a avea discuţii cu preoţii şi cu cateheţii.
|
| 309. |
În funcţie de împrejurări, e foarte important ca toţi copiii care se află în aceeaşi condiţie, să se întrunească împreună la celebrările acestui rit, spre a se ajuta prin exemplul reciproc în drumul catecumenatului.
|
| 310. |
În ceea ce priveşte timpul celebrărilor, e bine ca pe cât posibil, ultima perioadă a pregătirii să coincidă cu Postul Mare şi ca sacramentele să se celebreze în vigilia pascală (cf. Normele introductive, nr. 8). Totuşi, înainte de admiterea copiilor la sacramente în timpul sărbătorilor pascale, să se judece cu privire la idoneitatea lor şi dacă data stabilită permite desfăşurarea normală a programului de instrucţie catehetică pe care ei îl urmează. Trebuie aşteptat ca, pe cât e posibil, candidaţii să se apropie de sacramentele iniţierii când colegii lor deja botezaţi, sunt admişi la Mir şi la Euharistie.
|
| 311. |
Celebrările să se ţină cu participarea activă a unui grup format dintr-un număr corespunzător de credincioşi, în special, din părinţi, membri ai familiei şi din colegii de catehism. De fapt, când sunt iniţiaţi copiii care au această vârstă, nu e de dorit prezenţa întregii comunităţi parohiale, este suficient ca aceasta să fie reprezentată.
|
| 312. |
Cum s-a stabilit deja, acest Ritual poate primi adaptări corespunzătoare şi adăugiri din partea conferinţelor episcopale pentru a răspunde mai bine nevoilor şi împrejurărilor regiunii şi exigenţelor pastorale. Se poate introduce ritul consemnărilor folosit pentru adulţi (cf. nr. 103. 125. 181-192). În afară de aceasta, în traducerea acestui ritual în limba poporului, să se aibă grijă să se adapteze îndemnurile, invocaţiile şi rugăciunile la capacitatea de înţelegere a copiilor. De exemplu, când o rugăciune din Ritualul roman este tradusă în limba poporului, dacă se crede potrivit, conferinţa episcopală poate aproba şi o altă rugăciune care să cuprindă aceleaşi teme într-o formă adaptată copiilor (cf. Normele generale introductive ale iniţierii creştine, nr. 32).
|
| 313. |
Slujitorii care folosesc acest Ritual să se folosească cu plăcere şi în mod inteligent de posibilităţile care le sunt acordate în Normele generale (nr. 34 şi 35), ca şi în Normele introductive particulare ale Ritualului Botezului copiilor (nr. 31) şi ale iniţierii adulţilor (nr. 67).
|
|
|
Ultima actualizare în Luni, 12 Aprilie 2010 21:46 |