Rugăciune Catolică

CAPITOLUL I

VIZITAREA ŞI ÎMPĂRTĂŞIREA BOLNAVILOR

I. VIZITAREA BOLNAVILOR

43. Mai ales parohii şi ceilalţi, care au bolnavi în grija lor, să le reamintească adevărurile credinţei, prin care să cunoască semnifi caţia infi rmităţii umane în misterul mântuirii; mai mult, să-i îndemne ca, luminaţi de credinţă, să se unească cu Cristos suferind şi, în sfârşit, să fi e în stare ca, prin rugăciune, să-şi sfinţească boala şi să în veţe ca în rugăciune să afl e tăria sufl etească pentru a suporta suferinţele.

Cade în grija lor să-i determine, încetul cu încetul, pe bolnavi să primească sacramentele Penitenţei şi Euharistiei cum se cuvine şi des, atât cât îi permite fi e căruia condiţia sa, şi, mai ales, să-i determine să primească Ungerea şi Viaticul la timpul potrivit.

44. Se recomandă ca bolnavii să fi e îndemnaţi să se roage fi e singuri, fi e asociindu-se cu cei din familie sau cu cei care îi îngrijesc, rugăciunea scoţând-o, în primul rând, din Sfânta Scriptură, fi e meditând acele texte ce ilustrează misterul infirmităţii umane în Cristos şi în opera sa, fi e desprinzând din psalmi şi din alte texte pentru rugăciune formule şi invocaţii. Pentru ca această rugăciune să se facă cum se cuvine, să fi e ajutaţi prin mijloace potrivite; mai mult, chiar preoţii să se roage cu plăcere împreună cu ei.

45. La vizitarea bolnavului, preotul ar putea să alcătuiască din elemente potrivite o rugăciune comună sub forma unei scurte celebrări a cuvântului lui Dumnezeu, pe care să o pregătească în cadrul unei discuţii fraterne. Lecturii cuvântului lui Dumnezeu la locul potrivit să-i adauge o rugăciune pe care să o scoată fie din psalmi, fi e din alte rugăciuni, fi e din litanii; la sfârşit, să-i dea bolnavului binecuvântarea, dacă e cazul, cu impunerea mâinilor.

II. ÎMPĂRTĂŞIREA BOLNAVILOR

46. Păstorii sufl eteşti să aibă grijă ca bolnavilor şi celor înaintaţi în vârstă, deşi nu sunt grav bolnavi şi nu-i ameninţă pericolul morţii, să li se ofere ocazia de a primi Euharistia des, dacă e posibil, chiar zilnic, mai ales în timpul pascal; lucru care poate avea loc la orice oră din zi.

Bolnavilor care nu pot primi Euharistia sub specia pâinii li se va administra numai sub specia vinului, observându-se cele prescrise mai jos la nr. 95.

Cei care sunt de faţă împreună cu bolnavul pot primi o dată cu el sfânta Împărtăşanie, observându-se cele prescrise de drept.

47. În ducerea sfi ntei Euharistii pentru împărtăşirea ce se administrează în afara bisericii, sfi ntele specii să fi e purtate închise într-o pixidă sau alt vas mic, cu acea îmbrăcăminte şi în acel mod care se potriveşte mai bine cu împrejurările locurilor.

48. Cei care locuiesc împreună cu bolnavul sau au grija lui să fi e anunţaţi de mai înainte, pentru ca încăperea unde se afl ă bolnavul să fi e pregătită cum se cuvine, având o masă acoperită cu o pânză, pe care urmează să fi e aşezat Sfântul Sacrament. Să se aşeze pe masă, de asemenea, dacă este obiceiul, un vas cu apă binecuvântată şi aspersorul sau o ramură cu care să se poată stropi, precum şi lumânări.

1. RITUL OBIŞNUIT AL ÎMPĂRTĂŞIRII BOLNAVILOR

49. Ajungând la bolnav, preotul, îmbrăcat cum se cuvine pentru acest sfânt ofi ciu, îi salută cu amabilitate pe el şi pe ceilalţi care sunt de faţă, folosind, dacă e cazul, următorul salut:

V. Pace acestei case
şi tuturor celor care locuiesc într-însa.

Sau:

V. Pacea Domnului să fi e cu voi (cu tine).

Alte formule de salut, la nr. 230, 231.
Apoi, aşezând Sfântul Sacrament pe masă, îl adoră împreună cu cei de faţă.

50. În continure, dacă e cazul, luând apă sfi nţită, stropeşte bolnavul şi încăperea, rostind următoarea formulă sau alta care se găseşte în Ritualul particular:

V. Această apă să vă amintească
de Botezul pe care l-aţi primit
şi de Cristos care ne-a mântuit
prin pătimirea şi învierea sa.

51. Dacă e necesar, preotul să asculte spovada bolnavului.

52. Când însă spovada bolnavului nu are loc în cadrul ritualului sau sunt şi alţii care vor să se împărtăşească, preotul îndeamnă bolnavul şi pe ceilalţi care sunt de faţă la actul penitenţial:

V. Fraţilor, să ne recunoaştem păcatele,
ca să luăm parte cu vrednicie
la această sfântă celebrare.

Se păstrează un moment de tăcere. Apoi, cu toţii fac împreună mărturisirea:

R. Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul
şi vouă, fraţilor,
că am păcătuit prea mult
cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea

şi, bătându-şi pieptul, spun:

R. din vina mea, din vina mea,
din prea mare vina mea.

Apoi continuă:

R. De aceea, rog pe sfânta Maria, pururea Fecioară,
pe toţi îngerii şi sfi nţii şi pe voi, fraţilor,
să vă rugaţi pentru mine la Domnul, Dumnezeul nostru.

Iar preotul încheie:

V. Să aibă milă de noi,
atotputernicul Dumnezeu
şi, iertându-ne păcatele,
să ne ducă la viaţa veşnică.

Toţi răspund:

R. Amin.

Alte formule la alegere pentru actul penitenţial, la nr. 232-233.

53. Apoi, dacă se crede de cuviinţă, unul dintre cei de faţă sau chiar preotul poate citi un text din Sfânta Scriptură, de exemplu:

In 6,54-55
Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu
are viaţa veşnică
şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă.
Pentru că trupul meu este adevărată hrană
iar sângele meu este adevărată băutură.

In 6,54-59
Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu
are viaţa veşnică
şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă.
Pentru că trupul meu este adevărată hrană
iar sângele meu este adevărată băutură.
Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu
rămâne în mine şi eu în el.
Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu,
iar eu trăiesc prin Tatăl,
la fel şi cel care mă mănâncă pe mine
va trăi prin mine.
Aceasta este pâinea care s-a coboarât din cer;
nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri
şi au murit.
Cine mănâncă această pâine va trăi în veci.

In 14,6
Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.

In 14,23
Dacă cineva mă iubeşte,
va ţine cuvântul meu;
Tatăl meu îl va iubi
şi vom veni la el
şi ne vom face locuinţă la el.

In 15,4
Rămâneţi în mine şi eu în voi.
După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine
dacă nu rămâne în viţă,
tot la fel nici voi,
dacă nu rămâneţi în mine.

1Cor 11,26
Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta
şi beţi din potirul acesta,
vestiţi moartea Domnului până când va veni.

Sau:

In 14,27
Pace vă las vouă;
pacea mea v-o dau vouă.
Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea.
Să nu se tulbure inima voastră,
nici să nu se teamă.

In 15,5
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.
Cel care rămâne în mine şi eu în el,
acela aduce mult rod,
pentru că fără mine nu puteţi face nimic.

1In 4,16
Noi am cunoscut şi am crezut
în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi.
Dumnezeu este iubire
şi cine rămâne în iubire
rămâne în Dumnezeu,
iar Dumnezeu rămâne în el.

Dacă se crede oportun, se poate face o mică explicaţie a textului.

54. Apoi preotul face introducerea la recitarea rugăciunii Tatăl nostru prin cuvintele care urmează sau prin altele asemănătoare:

V. Şi acum, să ne rugăm împreună lui Dumnezeu,
aşa cum ne-a învăţat Domnul nostru Isus Cristos:

şi continuă toţi:

R. Tatăl nostru, care eşti în ceruri:
sfi nţească-se numele tău;
vie împărăţia ta;
facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;
şi ne iartă nouă greşelile noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
şi nu ne duce pe noi în ispită;
ci ne mântuieşte de Cel Rău.

55. În continuare, preotul arată sfântul Sacrament, zicând:

V. Iată Mielul lui Dumnezeu,
care ia asupra sa păcatele lumii.
Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului.

Bolnavul şi ceilalţi care vor să se împărtăşească spun o singură dată:

R. Doamne, nu sunt vrednic
să intri sub acoperământul meu,
dar spune numai un cuvânt
şi se va tămădui sufletul meu.

56. Preotul se apropie de bolnav şi, arătându-i sfântul Sacrament, zice:

V. Trupul lui Cristos (sau: Sângele lui Cristos).

Bolnavul răspunde:

R. Amin.

Şi se împărtăşeşte.
Ceilalţi care vor să se împărtăşească primesc sfântul Sacrament în mod obişnuit.

57. Terminându-se de dat Împărtăşania, ministrul face purificarea obişnuită. Apoi, dacă crede de cuviinţă, poate păstra un timp de tăcere sfântă.

Apoi, preotul rosteşte rugăciunea de încheiere:

V. Să ne rugăm.
Doamne, Părinte sfânt,
atotputernice, veşnice Dumnezeule,
te rugăm cu credinţă
ca trupul preasfânt (sângele preasfânt)
al Domnului nostru Isus Cristos, Fiul tău,
să aducă fratelui nostru (surorii noastre)
vindecarea veşnică,
atât pentru trup, cât şi pentru sufl et.
Prin Cristos, Domnul nostru.

R. Amin.

Alte rugăciuni, la alegere, la nr. 234-236.

58. În continuare, binecuvântează bolnavul şi pe cei de faţă, fi e făcând asupra lor semnul crucii cu pixida, dacă a mai rămas sfânta Împărtăşanie, fie folosind una dintre formulele care se află în Ritualul Ungerii bolnavilor (nr. 79. 237 sau 238) sau la sfârşitul sfintei Liturghii.

2. RITUL PRESCURTAT AL ÎMPĂRTĂŞIRII BOLNAVILOR

59. Acest ritual prescurtat se foloseşte când sfânta Împărtăşanie trebuie distribuită mai multor bolnavi care se afl ă în diferite încăperi ale aceleiaşi case, de exemplu, ale unui spital, adăugându-se, dacă este cazul, unele elemente luate din ritualul obişnuit.

60. Dacă printre bolnavi sunt unii care vor să se mărturisească, preotul să-i asculte şi să le dea dezlegarea la timpul potrivit, înainte de a începe distribuirea Împărtăşaniei.

61. Ritul poate să înceapă fi e în biserică sau capelă, fie în prima încăpere, preotul rostind această antifonă sau alta care se găseşte în Ritualul particular:

V. O, sfânt ospăţ,
în care, primindu-l pe Cristos,
cinstim amintirea pătimirii sale,
sufl etul ni se umple de har
şi ni se dă chezăşia vieţii viitoare!

62. După aceasta, preotul, dacă este cazul, însoţit de o persoană care poartă o lumânare, se apropie de bolnavi şi rosteşte fi e o singură dată pentru toţi bolnavii care se găsesc în acea încăpere, fi e pentru fi ecare dintre cei care se împărtăşesc:

V. Iată Mielul lui Dumnezeu,
care ia asupra sa păcatele lumii.
Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului.

Şi fi ecare dintre cei care se împărtăşesc adaugă:

R. Doamne, nu sunt vrednic
să intri sub acoperământul meu;
dar spune numai un cuvânt
şi se va tămădui sufl etul meu.

Şi primeşte Împărtăşania în mod obişnuit.

63. Rugăciunea de încheiere se poate spune fie în biserică sau capelă, fie în ultima încăpere, omiţându-se binecuvântarea.