|
Ziua a doua
Suflet matur
Întreaga ta viaţă, o, preacurată Fecioară Marie, a fost un şir neîntrerupt de haruri, dar şi o corespundere din ce în ce mai conştientă la har. Astfel, tu, deşi ai fost copleşită de har din prima clipă a vieţii, ai progresat în virtute o dată cu vârsta, până ai ajuns la acea maturitate a credinţei care nu-şi mai găseşte locul pe acest pământ.
Mijloceşte-ne şi nouă harul de a dori şi a căuta cu toată sinceritatea înaintarea noastră sufletească. Fereşte-ne, Mamă bună, de acel progres superficial, care urmăreşte numai cele trecătoare. Însufleţeşte zelul acelora care s-au dedicat slujirii lui Dumnezeu, pentru ca pilda lor să ne reamintească de râvna cu care ai muncit tu, pentru a dobândi fericirea cerească.
Vino în ajutorul celor distruşi sufleteşte, mai ales, al celor descurajaţi. Dă-le o rază de speranţă şi fă-i părtaşi de meritele tale bogate. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a treia
Dorinţa vieţii veşnice
Fecioară preasfântă, viaţa ta a fost aşa de binecuvântată de Dumnezeu, încât deja pe pământ gustai bucuriile vieţii veşnice. Totuşi, viaţa aceasta pământească împiedica nobilul tău suflet în elanul său spre Dumnezeu. De aceea, oricât de fericită ai fost pe pământ, doreai cu mare ardoare să ajungi în acel loc unde să-l vezi faţă în faţă pe Dumnezeu.
Atrage, Mamă bună, şi sufletele noastre spre cer. Ajută-ne să ne pregătim bine pentru clipa în care îl vom întâmpina pe bunul Isus, ca să ne bucurăm pe veci de vederea feţei tale.
Ai milă de cei muribunzi: uşurează-le durerile şi întăreşte în sufletul lor încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu. Ia-i sub ocrotirea ta pe cei care mor în accidente sau departe de cei dragi. Fii pentru ei Mamă iubitoare şi ajută-i să ajungă în cer. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a patra
Transformarea minunată
O, Fecioară neprihănită, tu ai avut pe pământ un trup curat, dar care a fost supus durerii şi oboselii, pentru ca, suferind împreună cu Fiul tău, să mijloceşti pentru noi harul mântuirii. După ce ţi-ai împlinit misiunea, Dumnezeu a transformat trupul tău, îmbrăcându-l în strălucire, pentru a se putea bucura de slava cerească.
Priveşte, te rugăm, la atâtea suferinţe care copleşesc firea noastră slabă. Ajută-ne să suportăm zi de zi, cu mai multă răbdare, necazurile care vin peste noi, şi astfel, să ne formăm un trup cât mai rezistent şi apt de muncă.
Încurajează-ne să înfrânăm tot mai mult pornirile dezordonate, ca toate energiile din noi să le folosim spre slava lui Dumnezeu şi propăşirea spirituală şi materială a omenirii. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a cincea
Înălţarea preasfintei Fecioare
Preasfântă Maică a Domnului, trupul tău nevinovat şi sfânt nu putea să vadă putrezirea. El merita să treacă direct la slavă în paradis. Îngerii l-au purtat pe braţele lor până la tronul lui Dumnezeu şi a primit locul de cinste lângă cel al Mântuitorului. Mijloceşte-ne şi nouă, bună Mamă, harurile necesare pentru a ne învrednici de învierea de apoi.
Ajută-ne să ferim trupul nostru de pângărirea păcatului şi să ne hrănim adesea, cu vrednicie, din taina trupului şi sângelui lui Cristos, care este garanţia unei învieri glorioase.
Ai milă de tineretul şi copiii rămaşi fără educaţie. Îndepărtează-i din calea lor pe toţi cei care vor să-i împiedice să-şi asigure un viitor fericit. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a şasea
Încoronarea
preasfintei Fecioare Maria
Fecioară binecuvântată, tu ai fost înălţată la cer, pentru ca toţi cei mântuiţi prin misterul morţii şi învierii Fiului tău să vadă prin credinţă mărirea pregătită lor de către Mântuitorul. Mai mult, tu ai fost încoronată ca regină a cerului şi a pământului, pentru demnitatea ta de Mamă a lui Cristos şi colaboratoare la opera de răscumpărare a omenirii. Primeşte-ne şi pe noi ca supuşi ai tăi.
Ajută-ne ca, prin munca şi rugăciunile noastre, să lărgim împărăţia lui Cristos în lume şi să atragem pe cât mai mulţi la slujirea lui Dumnezeu cel adevărat.
Apără, Mamă bună, familiile creştine şi dăruieşte-le toate cele necesare unui trai fericit. Ocroteşte statele şi libertatea cetăţenilor, pentru ca împărăţia Fiului tău să se statornicească nu numai în inimile credincioşilor, ci şi în viaţa publică a naţiunilor. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a şaptea
Stăpânirea Maicii Domnului
Puternică Regină a cerului şi a pământului, tu stăpâneşti peste tot ceea ce este mai prejos de Dumnezeu.
Fiul tău ascultă cu drag rugăciunile tale. Tu te îngrijeşti cu bunătate de toţi supuşii tăi şi intervii cu stăruinţă pe lângă Dumnezeu pentru toate câte avem nevoie. Revarsă asupra lumii întregi belşugul binecuvântărilor tale de mamă.
Dăruieşte pace tuturor popoarelor, înzestrează-i cu bunăvoinţă pe toţi cei care poartă în mâini destinele omenirii, dă hărnicie şi conştiinciozitate în muncă tuturor oamenilor. Îndepărtează-i pe toţi cei care răspândesc învăţături greşite sau încalcă drepturile legitime ale altora.
Fii alături de toţi cei care suferă pentru dreptate şi pentru făurirea unei lumi mai bune. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a opta
Mijlocitoarea tuturor harurilor
Preasfântă Fecioară Marie, slăvită mai mult decât toţi îngerii şi sfinţii. Dumnezeu te-a ales ca Stăpână a noastră tocmai pentru nespusa ta îndurare. Înălţată la cea mai mare slavă în ceruri, tu nu încetezi să te îngrijeşti de toţi oamenii, şi aceasta o vei face cu dragoste fierbinte până la sfârşitul lumii.
Priveşte cu îndurare spre durerile poporului care îţi aparţine: vindecă-i pe bolnavi, ajută-i pe săraci, mângâie-i pe mâhniţi,însoţeşte-i pe călători, fii sprijinul celor orfani, dar, într-un chip deosebit, ai milă de cei păcătoşi.
Fă-i să simtă tăria şi mângâierea pe care o aduce prezenţa ta, pentru ca din toate inimile să se înalţe spre Dumnezeu imnuri de preamărire. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
Ziua a noua
Sfânta Fecioară, bucuria sfinţilor
O, Maică preacurată a Domnului, pe tine te admiră din toată inima toţi oamenii care îţi cunosc frumuseţea şi-l laudă pe Dumnezeu pentru înţelepciunea şi bunătatea pe care le-a manifestat prin tine! În cer, însă, îngerii şi sfinţii te cunosc în chip desăvârşit şi se bucură de neasemuitele tale privilegii. Pentru ei, tu eşti un nou motiv de bucurie veşnică, după bucuria de a-l vedea pe Fiul tău.
Revarsă o rază din frumuseţea ta peste toţi cei care se străduiesc să-ţi cunoască demnitatea şi-şi dau interesul să aducă la tine şi pe alţii. Faţă de aceştia, arată, preabună Mamă, o dărnicie deosebită. Prin ei, apropie sufletele copiilor tăi, pentru a-i aduna în împărăţia lui Cristos, pentru ca nici unul să nu se piardă în pustiul acestei vieţi şi ca laudele tale să răsune nu numai în cer, ci şi pe pământ. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui. |