|
Marie, Mama noastră, tu eşti aici,
în mijlocul nostru, iar noi suntem poporul tău,
mica mlădiţă care se sprijină de tine,
aşa cum sub cruce se sprijinea Ioan de tine;
suntem grupul care călătoreşte cu tine,
împreună cu apostolii şi succesorii lor,
spre plinătatea mesianică.
Mijloceşte-ne, Marie, acea comuniune a Duhului Sfânt
care izvorăşte din inima străpunsă a Fiului tău, Isus,
fratele nostru, şi fă din noi un popor de sfinţi
care să ne permită să trăim
în comuniunea misterelor sfinte.
Carlo Maria Martini
Preasfântă Mamă îndurerată,
pentru martiriul intens
pe care l-ai suferit la picioarele crucii,
în cele trei ore de agonie ale lui Isus,
te rog, asistă-mă şi pe mine,
care sunt fiul durerilor tale, în agonia mea,
pentru ca, prin mijlocirea ta,
să pot trece de la patul morţii
ca să-ţi fac coroană în paradis.
De moarte grabnică şi neprevăzută,
mântuieşte-mă, Doamne.
De cursele Diavolului, mântuieşte-mă, Doamne.
De moarte veşnică, mântuieşte-mă, Doamne.
|