Ziua a noua TAINA MARIEI PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Vineri, 22 Ianuarie 2010 10:08

Fecioară preacurată,

tu ai fost copleşită în mod minunat de Dumnezeu,

cu tot felul de haruri.

Zămislirea ta neprihănită era biruinţa cea mai mare

şi definitivă asupra şarpelui infernal.

Şi totuşi, Dumnezeu a păstrat în taină acest eveniment.

Tu aveai să-l naşti pe acela despre care prorocul spune

că este „un Dumnezeu ascuns”.

 

Zămislirea ta ascunsă ne reaminteşte

că Dumnezeu lucrează în taină.

El nu are nevoie de răsunetul succeselor aparente.

El se află pe terenul sigur al celor nepieritoare.

Dobândeşte-ne şi nouă, Fecioară preaînţeleaptă,

darul interiorizării.

Nu ne lăsa târâţi de valul aparenţelor lumeşti:

dă-ne o chibzuinţă matură şi o încredere nestrămutată

în providenţa plină de iubire a lui Dumnezeu,

care ştie totul şi este singurul nostru ajutor.

Fă-ne atenţi faţă de învăţăturile

sfintei noastre credinţe

şi ascultători faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Întoarce-i şi pe cei dedaţi unei vieţi senzuale,

precum şi pe cei care îşi clădesc viaţa pe minciună.

Arată-le, Mamă bună, cât de nesigure sunt speranţele lor

şi cât de repede trece bucuria

pentru care îşi sacrifică fericirea veşnică. Amin.

 

Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.


Toată frumoasă eşti, Marie,

Şi prihană strămoşească nu este în tine!

Tu eşti slava Ierusalimului!

Tu eşti bucuria lui Israel!

Tu eşti cinstea neamului nostru!

Tu eşti mijlocitoarea păcătoşilor.

O, Marie, o, Marie!

Fecioară preaînţeleaptă,

Maică preaîndurată,

Roagă-te pentru noi,

Mijloceşte pentru noi,

La Domnul Isus Cristos!

 

V. În zămislirea ta, Fecioară, ai fost neprihănită.

R. Roagă-te pentru noi Tatălui

pe al cărui Fiu l-ai născut.

 

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei, i-ai pregătit un lăcaş vrednic Fiului tău, te rugăm ca tu, care, prevăzând moartea aceluiaşi Fiu al tău, ai ferit-o de orice prihană, să faci ca noi să ajungem la tine curaţi, prin mijlocirea ei. Prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin.

Tota pulchra es Maria,

Et macula originalis non est in te,

Tu gloria Ierusalem,

Tu laetitia Israel,

Tu honorificentia populi nostri,

Tu advocata peccatorum,

O Maria, O Maria,

Virgo prudentissima,

Mater clementissima,

Ora pro nobis,

Intercede pro nobis

Ad Dominum Iesum Christum.

 

V. In conceptione tua, Virgo, immaculata fuisti.

R. Ora pro nobis Patrem, cuius Filium peperisti.

 

Oremus:

Deus, qui per immaculatam Virginis conceptionem dignum Filio tuo habitaculum praeparasti: quaesumus, ut qui ex morte eiusdem Filii tui praevisa, eam ab omni labe praeservasti, nos quoque mundos eius intercessione ad te pervenire concedas. Per eumdem Christum Dominum nostrum. Amen.

 

 

O, Neprihănită,

Regina cerului şi a pământului,

eu ştiu că nu sunt vrednic să mă apropii de tine,

să cad în genunchi în faţa ta, cu faţa la pământ,

dar pentru că te iubesc atât de mult,

îndrăznesc să te rog să fii atât de bună

să vrei să-mi spui cine eşti tu.

 

Doresc să te cunosc tot mai mult,

nemărginit mai mult, şi să te iubesc tot mai arzător,

cu o intensitate care să treacă peste orice piedică.

Apoi doresc să le arăt şi altor suflete cine eşti tu,

pentru ca un număr tot mai mare de suflete

să te cunoască mai desăvârşit

şi să te iubească mai arzător,

în aşa fel încât tu să devii regina tuturor inimilor

care bat pe pământ, şi vor bate în orice timp,

şi asta cât mai repede, cât mai curând posibil.

 

Unii nu cunosc deloc numele tău nici azi;

alţii, scufundaţi în noroiul imoralităţii,

nu îndrăznesc să-şi ridice privirea către tine;

alţii, apoi, cred că nu au nevoie de tine

pentru a-şi atinge scopul vieţii lor.

Dar mai sunt şi unii cărora Satana

care nu vrea să te recunoască drept Regina sa

şi, de aceea, din înger s-a schimbat în Diavol –

nu le permite să-şi plece genunchii în faţa ta.

Mulţi sunt cei care te iubesc, care ţin la tine;

dar cât de puţini sunt cei care,

din iubire faţă de tine, sunt dispuşi la orice,

la oboseli, la suferinţe, şi chiar la sacrificiul vieţii!

Când, o, Regină, vei stăpâni suverană în toate inimile

şi în fiecare în parte?

Când te vor recunoaşte locuitorii pământului ca mamă,

Pe Tatăl ceresc ca tată şi, în felul acesta, în sfârşit,

se vor simţi cu toţii fraţi?

 

 

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Luni, 21 mai 2012, Gândul zilei

    Luni 21 mai 2012

    Apa cea vie a Duhului Sfânt

    Din Catehezele sfântului Ciril de Ierusalim, episcop

    (Cat. 16, despre Duhul Sfânt 1, 11-12.16: PG 33, 931-935.939-942)

    Apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică
    (In 4,14). O specie nouă de apă care dă viață și țâșnește, dar țâșnește numai pentru cel care este vrednic de...

Omilia de duminică