Numai Evanghelia ca regulă PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Marţi, 12 Ianuarie 2010 20:30

Treime Preasfântă, Tată, Fiu şi Duh Sfânt,

Dumnezeul meu, te ador împreună

cu toate creaturile mântuite de tine

şi te binecuvântez pentru marile îndurări

cu care ţi-a plăcut să mă favorizezi

în toate zilele vieţii mele;

dar, mai ales, îţi mulţumesc, Dumnezeul meu,

pentru binele cel mare al sfântului Botez,

prin care am intrat în Biserică şi am început

să fiu părtaş la toate comorile tale de har

şi am început să trăiesc pentru tine,

Ca să pot trăi apoi într-o zi şi cu tine glorios în cer.

Într-adevăr, nu pot uita o favoare atât de preţioasă,

fără să nu plâng pentru că am abuzat,

încălcând de atâtea ori promisiunile

pe care ţi le-am făcut,

ducând o viaţă nevrednică

de acea demnitate atât de înaltă de fiu al tău,

cu care ai vrut să mă cinsteşti.

Detest, Doamne, o nerecunoştinţă atât de mare

şi aş fi vrut să te iubesc şi să te slujesc

aşa cum au făcut-o marii sfinţi.

Renunţ din nou

şi o fac pentru totdeauna în faţa cerului întreg,

aşa cum am renunţat în ziua Botezului

la Satana şi la ademenirile lui,

la lume şi la mândria ei, la păcat şi la ispitele lui,

la mine însumi şi la toate înclinaţiile rele

ale inimii mele;

şi îţi promit că vreau să ţin ca regulă

în viaţa pe care mi-o dai numai Evanghelia,

iar ca model pe Isus Cristos.

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică