Dumnezeul meu, te iubesc PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Miercuri, 13 Ianuarie 2010 09:42

Dmnezeul meu, te iubesc!

Nu pentru cer te iubesc

şi nici pentru că pe cei care nu te iubesc

tu îi pedepseşti cu focul cel veşnic.

 

Isuse al meu, tu m-ai strâns la inima ta.

Ai suportat cuiele, lovitura de suliţă,

plinătatea ruşinii, dureri fără număr,

sudoarea şi neliniştea, moartea.

Toate acestea în favoarea mea,

în locul meu, din cauza păcatelor mele.

Atunci, Isuse care atât de mult iubeşti,

de ce să nu te iubesc cu o iubire dezinteresată,

uitând de cer şi de iad,

nu pentru a primi recompense,

ci, pur şi simplu, aşa cum m-ai iubit tu?

Şi aşa te iubesc, aşa te voi iubi.

Numai pentru că tu eşti regele meu,

numai pentru că tu eşti Dumnezeul meu.

(Sfântul Francisc Xaveriu)

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică