Rugăciune Catolică

Doamne, tu ştii că îmbătrânesc

şi că în curând voi fi bătrân.

Ajută-mă să nu devin palavragiu

şi, mai ales, să nu capăt obiceiul fatal

de a vrea să-mi dau cu părerea la fiecare ocazie

şi despre orice temă.

Eliberează-mă de ideea că eu trebuie să fac ordine

în treburile altor oameni.

La ce comoară de experienţă şi înţelepciune

am acumulat, este, desigur, mare păcat

că nu o pot împărtăşi oricui!

Dar tu ştii, Doamne, că, la sfârşit,

am nevoie de câţiva prieteni.

Nu îndrăznesc să te rog să-mi dai capacitatea

de a asculta cu compasiune

plângerile semenilor mei despre suferinţa lor.

Ajută-mă doar să le suport cu răbdare

şi pecetluieşte buzele mele atunci când este vorba

de propriile mele neputinţe şi slăbiciuni.

Ele sporesc cu timpul, iar înclinaţia mea

de a le enumera creşte odată cu ele.

Nu voiesc să-ţi cer o memorie mai bună,

ci numai ceva mai multă umilinţă

şi mai puţină siguranţă de sine

atunci când amintirile mele

nu coincid cu ale celorlalţi.

Dăruieşte-mi înţelegerea că uneori pot să mă înşel.

Ajută-mă să rămân, pe cât se poate, blând.

Fă-mă simţitor, dar nu sentimental,

gata să dau ajutor, dar nu să fiu insistent.

Dă-mi harul să găsesc binele

acolo unde nu l-am bănuit

şi talente la oameni de la care

nu m-am aşteptat să le aibă.

Şi mai dăruieşte-mi, Doamne,

amabilitatea de a le-o spune.

Domnul are grijă de mine

Pentru ce mi-aş face griji?

Când luminile se sting şi se face întuneric,

când mă simt singur, când sunt bolnav

şi mă tem de moarte,

când sunt vinovat în faţa ta, Doamne,

şi am pierdut mâna ta,

nu-mi este totuşi teamă că te pierd.

Căci tu eşti cu mine.

Crucea ta mă consolează,

e semnul că tu mă iubeşti,

că îmi eşti aproape şi că îţi aparţin.

Domnul are grijă de mine

De ce să-mi fac griji? Eu sunt oaspete în casa sa,

ba, mai mult: sunt prietenul său şi copilul său.

Uşa este deschisă, atât timp cât trăiesc.

Iar când mor, casa lui este pregătită pentru mine.

Bunului Dumnezeu şi Tată,

de la care vine orice bine şi orice dar perfect,

îi mulţumesc pentru viaţa mea

şi pentru tot ceea ce a făcut cu mine

de-a lungul vieţii mele.

„Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari:

sfânt este numele lui” –

astfel vreau şi eu să spun această rugăciune

în mod recunoscător,

împreună cu Maria, Mama noastră;

sub ocrotirea ei deosebită

eu mi-am încredinţat viaţa

şi m-am simţit astfel mereu protejat.

Nu am fost mereu vrednic de darurile bune

pe care Domnul mi le-a dat.

Implor de la el iertare pentru toate păcatele mele,

pentru greşelile şi insuficienţele mele,

în mod deosebit pentru neglijenţele

şi omisiunile faţă de binele pe care l-aş fi putut face.

Moartea va veni. Vreau să o primesc

ca pe un mesager de-al Domnului meu,

care mă conduce spre Tatăl.

Trăiesc nădăjduind în promisiunea lui Isus:

„Mă duc să vă pregătesc un loc,

ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu!”

Domnul meu şi Dumnezeul meu,

ia de la mine tot ceea ce mă împiedică

pe drumul spre tine.

Domnul meu şi Dumnezeul meu,

dă-mi tot ceea ce îmi este de ajutor

pentru a ajunge la tine.

Domnul meu şi Dumnezeul meu,

ia-mă de la mine

şi fă să-ţi aparţin cu totul ţie.

(Nicolae de Flue)

Doamne, învaţă-mă să îmbătrânesc.

Convinge-mă că cei din comunitate

nu-mi fac nici o nedreptate

dacă mă eliberează de responsabilităţi,

dacă nu-mi mai cer părerea,

dacă au pus pe alţii în locul meu.

Ia de la mine orgoliul experienţei făcute

şi gândul că sunt indispensabil.

Fă ca tăria credinţei mele

să se răspândească în jurul meu

cu umilinţă şi discreţie.

Fă să înţeleg,

în această treptată dezlipire de lucruri,

numai legea timpului

şi să descopăr în această alternare de datorii

una dintre expresiile cele mai interesante ale vieţii,

care se reînnoieşte sub impulsul providenţei tale.

Ajută-mă, Doamne,

să mai fiu încă util lumii,

contribuind, prin optimism şi rugăciune,

la bucuria şi la curajul

celui care are acum responsabilităţi,

trăind un stil de relaţie umilă şi liniştită

cu lumea care se schimbă,

fără a deplânge trecutul

şi făcând din suferinţele mele omeneşti

un dar de ispăşire comunitară.

Fă ca ieşirea mea din câmpul muncii

să fie simplă şi naturală ca un apus de soare fericit.

Iartă-mă dacă abia azi, în linişte, reuşesc să înţeleg

cât de mult m-ai iubit şi m-ai ajutat.

Fă ca, cel puţin acum,

să am perceperea vie şi pătrunzătoare

a viitorului de bucurie pe care mi l-ai pregătit

şi spre care m-ai îndreptat din prima zi a vieţii mele.

Doamne, învaţă-mă să îmbătrânesc în felul acesta.

(Giacomo Perico)