Rugăciune Catolică

Isuse, Doamne Dumnezeule,

Părinte al îndurării, mă înfăţişez înaintea ta

cu inima frântă şi rănită de durere.

Ţie-ţi încredinţez ora din urmă a vieţii mele

şi ce mă aşteaptă după ea.

Când picioarele mele reci

mă vor face să înţeleg

că drumul meu în această lume este pe sfârşite,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când mâinile mele tremurătoare şi amorţite

nu vor mai putea strânge icoana ta

şi fără voia mea o vor lăsa să cadă

pe patul durerii mele,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când ochii mei întunecaţi şi tulburaţi

din cauza morţii apropiate,

vor privi stăruitori spre tine,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când buzele mele reci,

tremurând vor pronunţa pentru ultima dată

numele tău adorabil,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când obrazul meu palid

va stârni frica şi compătimirea celor din jurul meu,

şi când părul de pe cap, scăldat în sudorile morţii,

se va ridica, vestind că este aproape

sfârşitul zilelor mele,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când urechile mele

se vor închide pentru totdeauna

la vorbele oamenilor

şi se vor deschide, ca să asculte glasul tău,

care va rosti sentinţa din urmă,

de care atârnă soarta mea pentru toată veşnicia,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când închipuirea mea,

covârşită de imagini înspăimântătoare,

mă va cufunda în tristeţea morţii,

şi sufletul meu,

tulburat de vederea fărădelegilor mele

şi de frica dreptăţii tale,

se va lupta cu îngerul întunericului,

care va voi să-mi răpească

mângâierea milostivirii tale,

şi astfel să mă arunce în braţele deznădejdii,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când inima mea

abia va mai bate înăbuşită de chinurile bolii,

surprinsă de fiorul morţii

şi zdrobită de sforţările ce le face

în lupta contra vrăjmaşilor mântuirii mele,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când voi vărsa lacrimile din urmă,

semnul nimicirii mele,

primeşte-le, Isuse, ca dovadă de pocăinţă,

ca să-mi pot da sufletul drept jertfă de ispăşire,

şi în acea clipă înfricoşătoare,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când rudele şi prietenii, strânşi în jurul meu,

se vor înduioşa de starea mea

şi te vor chema într-ajutor pentru mine,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când voi pierde uzul tuturor simţurilor mele,

când lumea întreagă va dispare pentru mine

şi eu voi geme în groaza ultimei agonii

şi în chinurile morţii,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când suspinele din urmă ale inimii

vor sili sufletul meu să se despartă de trup,

primeşte-le ca solia dorului sfânt şi fierbinte

de a veni la tine şi atunci,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când sufletul meu

îşi va lua pentru totdeauna rămas bun

de la lumea aceasta

şi va părăsi trupul palid, rece şi înţepenit,

primeşte nimicirea vieţii mele pământeşti

ca un semn de supremă închinare,

ce-l ofer Maiestăţii tale dumnezeieşti şi,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine!

Când în sfârşit,

sufletul meu se va înfăţişa înaintea ta

şi va vedea pentru prima dată

strălucirea nepieritoare a Maiestăţii tale,

nu-l izgoni din faţa ta;

binevoieşte atunci a-l primi în sânul îndurării tale,

ca în veci să cânt lauda ta şi astfel,

milostive Isuse, fie-ţi milă de mine. Amin.

(Sfântul Toma de Aquino)

Marie, zămislită fără de prihană,

roagă-te pentru noi, care alergăm la tine.

Scăparea păcătoşilor şi Maica muribunzilor,

nu ne părăsi în ceasul morţii,

ci dobândeşte-ne o căinţă sinceră

şi iertarea păcatelor.

Fă să primim cu vrednicie preasfânta Împărtăşanie

şi să fim întăriţi prin sacramentul sfântului Maslu,

ca să ne înfăţişăm cu mai multă încredere

înaintea tronului Judecătorului drept şi milostiv,

Domnul şi Mântuitorul nostru. Amin.

Doamne Isuse, revarsă focul iubirii tale,

pentru ca în ceasul morţii să-l biruim pe diavol

şi să ajungem la fericirea cerească.

Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.

Amin.

Dumnezeule, care osândindu-ne la moarte,

ne-ai ascuns clipa şi ceasul ei,

fă, să petrecem în dreptate şi sfinţenie

toate zilele vieţii noastre,

şi astfel să ne învrednicim

de a ieşi din lumea aceasta în dragostea ta,

pentru meritele Domnului nostru Isus Cristos,

care împreună cu tine şi cu Duhul Sfânt

vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.

Iubirea mai tare decât moartea

Veşnice Părinte,

cum ai putut crea această creatură a ta?

Dacă mă gândesc, mare este mirarea mea;

şi, într-adevăr, eu văd,

aşa cum tu însuţi mă faci să văd,

că nu ai făcut-o din nici un alt motiv,

în afară de faptul că, prin lumina ta,

te-ai simţit „constrâns”

de focul însuşi al iubirii tale

să ne dai viaţa, în ciuda nelegiuirilor

care urmau a fi comise împotriva ta,

veşnice Părinte.

Aşadar, focul te-a „constrâns”.

O, iubire negrăită,

deşi tu ai văzut în lumina ta

toate nelegiuirile pe care creatura ta

le va fi comis împotriva ta,

o, bunătate infinită,

te-ai făcut că nu vezi

şi ţi-ai fixat privirea

asupra frumuseţii creaturii tale,

de care, nebun şi îmbătat de iubire,

te-ai îndrăgostit şi din iubire ai atras-o la tine

şi ai făcut-o să fie după chipul şi asemănarea ta!

Tu, adevăr veşnic,

ai făcut lumină pentru mine cu privire la adevărul tău,

adică faptul că iubirea „te-a constrâns” să o crezi,

deşi tu ai văzut că ea te va ofensa;

iubirea ta nu a permis ochilor tăi

să se ataşeze de o astfel de viziune;

dimpotrivă, ai îndepărtat ochii tăi

de la această ofensă care era pe cale să se întâmple

şi i-ai aşezat numai asupra frumuseţii creaturii tale,

deoarece, dacă ai fi privit mai întâi ofensa,

ai fi uitat iubirea care te-a împins să creezi.

Nu, acest lucru nu ţi-a rămas ascuns,

dar te-ai fixat asupra iubirii,

deoarece nu eşti altceva decât foc de iubire

nebun după creatura ta.

Iar eu, din cauza păcatelor mele,

nu te-am cunoscut.

Dăruieşte-mi totuşi harul, preadulce iubire,

ca trupul meu să-şi verse sângele

pentru cinstea şi gloria numelui tău,

şi să nu mai fiu îmbrăcat cu mine însumi.

Primeşte, veşnice Părinte, această fiinţă a mea,

care s-a împărtăşit

cu preţiosul trup şi sânge al Fiului tău:

dezbracă-l de sine însuşi,

îmbracă-l cu veşnica ta voinţă,

leagă-l de tine cu un nod

care să nu mai poată fi dezlegat,

ca să fie ca o floare frumos mirositoare

în grădina sfintei Biserici.

Dă-mi, Tată preabun,

binecuvântarea ta duioasă şi veşnică

şi în sângele Fiului tău

spală chipul sufletelor noastre.

Iubire, iubire, eu îţi cer să mor!

(Sfânta Ecaterina de Siena)

Să trăiesc din iubire, să mor din iubire

În seara iubirii,

Isus, fără a mai folosi parabole, a spus:

„Cine vrea să mă iubească să păstreze

cuvântul meu cu fidelitate,

iar eu şi Tatăl meu vom veni la el în vizită:

vom locui în inima sa,

acolo ne vom face lăcaş,

şederea noastră vie,

deoarece vrem ca el să rămână în iubirea noastră”.

A trăi din iubire înseamnă a te păstra, Cuvânt necreat.

Cuvânt al Dumnezeului meu,

eu te iubesc şi tu ştii lucrul acesta,

Isuse dumnezeiesc.

Duhul iubirii mă aprinde cu focul său:

iubindu-te pe tine, îl atrag pe Tatăl,

iar sărmana mea inimă să păstreze acest Duh.

O, Sfântă Treime, eşti prizoniera iubirii mele!

A trăi din iubire înseamnă a trăi din viaţa ta,

Rege glorios, deliciu al celor aleşi.

Tu trăieşti pentru mine ascuns într-o ostie.

Iar eu vreau să mă ascund pentru tine, Isuse al meu.

Cei ce se iubesc au nevoie de singurătate:

inimă la inimă, noaptea şi ziua.

Chiar şi numai privirea ta mă face fericit:

eu trăiesc din iubire.

A trăi din iubire nu înseamnă a-ţi fixa cortul

pe vârful Muntelui Tabor,

ci înseamnă a urca împreună cu Isus pe Calvar

şi a considera crucea o comoară.

Voi trăi în cer tresăltând de bucurie

atunci când toate încercările

vor trece pentru totdeauna.

Dar aici, pe pământ, în suferinţă,

vreau să trăiesc din iubire.

A trăi din iubire aici, pe pământ,

înseamnă o dăruire nemăsurată,

fără a cere compensaţii.

Eu mă dăruiesc fără rezerve, sigură cum sunt

că atunci când iubeşti nu faci calcule.

Am dat totul inimii dumnezeieşti,

care e prea plină de gingăşie;

şi alerg uşoară: nu mai am nimic

şi singura mea bogăţie

este să trăiesc din iubire.

A trăi din iubire înseamnă a alunga orice teamă,

orice amintire a greşelilor din trecut.

Nu văd nici o urmă a vreunui singur păcat de-al meu:

în focul dumnezeiesc a dispărut.

Flacără sfântă, cuptor preadulce,

eu îmi aşez acolo locuinţa.

Şi cu bucurie cânt, Isuse, că trăiesc din iubire.

A trăi din iubire înseamnă a păstra

o comoară mare într-un vas fragil.

Preaiubitul meu, eu sunt foarte slabă.

Sunt cu totul altceva decât un înger din cer,

dar dacă voi cădea, la fiecare pas tu mă ajungi din urmă,

din când în când mă ridici, mă strângi în îmbrăţişarea ta

şi-mi dai harul tău.

Trăiesc din iubire.

A trăi din iubire înseamnă a-ţi şterge faţa

şi a obţine iertarea păcătoşilor:

ca să se întoarcă în harul tău,

o, Dumnezeule al iubirii,

şi să binecuvânteze numele tău întotdeauna!

Orice blestem îmi răsună în inimă;

şi pentru a-l şterge, îţi spun în fiecare zi

că iubesc şi ador numele tău sfânt.

Şi trăiesc din iubire.

„Să trăieşti din iubire, ce nebunie stranie!”,

îmi spune lumea:

„Încetează de a mai cânta şi nu mai risipi

parfumurile şi viaţa ta: foloseşte-le bine”.

Dar ce pierdere rodnică este să te iubesc, Isuse.

Tot parfumul meu este pentru totdeauna al tău.

Lăsând lumea, eu vreau să cânt.

Mor din iubire.

A muri din iubire este, într-adevăr, un dulce martiriu,

pe care eu aş vrea să-l trăiesc.

Heruvimi, acordaţi-vă lăutele:

exilul meu, o simt, e pe sfârşite.

Flacără a iubirii, consumă-mă fără încetare.

Această viaţă scurtă ce mult mă apasă!

Divinule Isuse, împlineşte-mi visul:

să mor din iubire.

Să mor din iubire, iată speranţa mea.

Când voi vedea rupte lanţurile mele,

Dumnezeu va fi recompensa mea cea mare.

Nu vreau alte bunuri: vreau să ard de iubirea sa.

Vreau să-l văd pe el

şi să mă unesc cu el pentru totdeauna.

Iată cerul meu şi destinul meu:

să trăiesc din iubire.

(Sfânta Tereza a Pruncului Isus)

Tu ai destrămat pentru noi, Doamne,

„frica morţii”.

Tu ai făcut din sfârşitul vieţii de pe pământ

începutul adevăratei noastre vieţi.

Tu, la timpul potrivit, faci să se odihnească

puţin în somn trupurile noastre

şi din nou le trezeşti cu „trâmbiţa finală”.

Tu încredinţezi ca arvună pământului

pământul din care suntem făcuţi,

căruia tu i-ai dat formă cu mâinile tale,

şi din nou iei ceea ce i-ai încredinţat lui,

transformând în neputrezire şi în har

natura noastră muritoare şi descompusă.

Tu ne-ai salvat din blestem şi din păcat,

devenind şi una, şi alta pentru noi.

Tu, „ai zdrobit capul şarpelui”,

care l-a atras pe om la lăcomie,

trăgându-l în abisul neascultării.

Tu ne-ai deschis calea spre înviere,

după ce ai înfrânt porţile iadului

şi „l-ai făcut inofensiv pe cel care avea puterea morţii”.

Tu „ai dat celor care se tem de tine, ca emblemă”,

semnul sfintei Cruci, pentru distrugerea duşmanului

şi pentru siguranţa vieţii noastre.

Dumnezeule veşnic,

către care „m-am îndreptat încă din sânul mamei”,

„pe care sufletul meu l-a iubit” cu toate puterile sale,

căruia i-am consacrat trupul şi sufletul

încă din tinereţe şi până acum,

pune lângă mine un înger luminos,

care să mă conducă de mână la locul de răcorire,

unde se află „apa odihnei”

lângă sânul părinţilor cei sfinţi.

Tu, care ai frânt flacăra săbiei de foc

şi ai încredinţat paradisului pe omul

care a fost răstignit împreună cu tine

şi care s-a încredinţat milostivirii tale,

şi de mine „aminteşte-ţi în împărăţia ta”,

deoarece şi eu am fost răstignit cu tine,

„răstignindu-mi, din teamă faţă de tine, trupul meu

şi fiindu-mi frică de judecăţile tale”.

Să nu mă separe abisul îngrozitor de aleşii tăi,

Cel Rău să nu apară pe calea mea

şi să nu fie descoperit în faţa ochilor tăi păcatul meu,

dacă am comis vreun păcat,

cu cuvântul, fapta sau gândul,

dacă am căzut în greşeală

din slăbiciunea naturii noastre.

Tu, care ai pe pământ

puterea de a ierta păcatele,

„iartă-mi-le pe ale mele, ca să-mi recapăt puterile”

şi să apar în faţa ta „în despuierea de trup”,

„fără pată sau zbârcitură” în forma sufletului meu,

dar neprihănit,

sufletul meu să fie primit în mâinile tale,

„ca tămâia înaintea ta”.

(Sfântul Grigore de Nyssa,

Rugăciunea sfintei Macrina în faţa morţiii)

Mă îndrept, Doamne, către veşnicia mea

înconjurat de mari duşmani spirituali.

Mă tem şi mă cutremur îndeosebi pentru clipa morţii,

de care ea va depinde, pentru războiul atroce

cu care Diavolul va dori să mă clatine,

ştiind că îi rămâne puţin timp

pentru pierzania mea veşnică.

Doresc, aşadar, Doamne

să mă pregătesc încă de pe acum, oferindu-ţi chiar azi,

pentru clipa mea cea din urmă,

acele proteste de credinţă şi de iubire faţă de tine,

care sunt în stare să reprime şi să zădărnicească

toate acţiunile viclene şi rele ale duşmanului,

şi pe care eu doresc să le opun în acel moment

cu consecinţe atât de grave,

când el va dori să atenteze prin cursele sale

la liniştea şi la pacea sufletului meu.

Eu, în prezenţa Preasfintei Treimi,

a preafericitei Fecioare Maria,

a îngerului meu păzitor şi a întregi curţi cereşti,

promit că vreau să trăiesc şi să mor

sub semnul sfintei Cruci.

Cred cu tărie tot ceea ce crede şi profesează

sfânta Maică Biserică catolică, apostolică, romană.

Vreau să mor în această sfântă credinţă,

în care au murit toţi sfinţii martiri,

mărturisitorii, fecioarele lui Cristos

şi toţi cei care şi-au salvat propriul suflet.

Dacă Diavolul ar ispiti la disperare

pentru mulţimea şi gravitatea păcatelor mele,

eu încă de acum protestez că sper cu tărie

în milostivirea infinită a lui Dumnezeu,

care nu se va lăsa învins de greşelile mele,

şi în sângele preţios al lui Isus,

care le-a spălat.

Dacă Diavolul m-ar asalta cu ispite de mândrie

pentru acel puţin bine,

pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am putut face,

mărturisesc încă de pe acum că merit în schimb

mii de iaduri pentru păcatele mele,

şi mă încredinţez infinitei bunătăţi a lui Dumnezeu,

prin al cărui har eu sunt ceea ce sunt.

În sfârşit, dacă Diavolul mi-ar sugera

că sunt excesive durerile cu care Domnul m-ar lovi

în ultimele clipe ale vieţii mele,

eu protestez încă de pe acum că totul ar fi nimic

pentru pedepsele meritate în toată viaţa mea,

şi-i mulţumesc lui Dumnezeu,

care mi-ar da prin aceste dureri

ocazia de a ispăşi în această viaţă

ceea ce în cealaltă ar trebui să ispăşesc în purgator.

În amărăciunile sufletului meu,

mă gândesc la toţi anii mei;

văd nelegiuirile, le mărturisesc şi le detest.

Îndurerat şi tulburat, mă adresez Dumnezeului meu,

Creatorului şi Mântuitorului meu.

Iartă-mă, Doamne,

pentru mulţimea îndurărilor tale;

iartă-l pe slujitorul tău,

pe care l-ai răscumpărat prin sângele tău preţios.

Dumnezeul meu, alerg la tine, te invoc,

în tine mă încred: milei tale infinite

încredinţez orice raţiune a vieţii mele.

Am păcătuit prea mult;

nu intra la judecată cu slujitorul tău,

care se dă bătut şi se mărturiseşte vinovat.

Nu pot să-ţi ofer satisfacţie cu puterile mele

pentru nenumăratele ofense:

nu am cu ce să-ţi plătesc şi este infinită datoria mea.

Dar Fiul tău şi-a vărsat sângele pentru mine

şi mai mare decât nelegiuirea mea este îndurarea ta.

O, Isuse, fii salvatorul meu.

Din ceasul cutremurătorului pas,

pune pe fugă duşmanul sufletului meu;

fă-mă să depăşesc orice greutate,

tu, care singur faci fapte minunate!

Doamne, pentru mulţimea îndurărilor tale,

voi intra în casa ta.

Încredinţat milei tale,

în mâinile tale îmi încredinţez sufletul.

Fecioara Maria şi îngerul meu păzitor

să însoţească sufletul meu în patria cerească.

Act de acceptare a morţii

Doamne Dumnezeul meu,

încă de pe acum vreau să mă supun cu iubire

voinţei tale sfinte, şi accept din mâinile tale

orice fel de moarte pe care tu mi-o vei trimite,

cu toate durerile care o vor însoţi.

Ţi-o ofer în unire cu agonia şi moartea

Mântuitorului nostru Isus Cristos,

încrezător în mijlocirea preasfintei Fecioare Maria

şi a tuturor sfinţilor.

(Sfântul Iosif Cafasso)

Cred, sper, iubesc!

Simt datoria de a celebra

darul, norocul, frumuseţea, destinul

acestei existenţe trecătoare:

Doamne, îţi mulţumesc că m-ai chemat la viaţă,

şi mai mult, deoarece, făcându-mă creştin,

m-ai renăscut şi destinat plinătăţii vieţii.

Închid ochii pentru acest pământ dureros,

dramatic şi magnific,

chemând încă o dată asupra lui

bunătatea divină.

Cred. Sper. Iubesc.

(Papa Paul al VI-lea)

Tu eşti, o, Isuse, Dumnezeul meu

şi Creatorul meu, Domnul meu, Tatăl meu!

eşti viaţa şi adevărul, păstorul şi regele meu,

sprijinul meu şi învăţătorul meu.

Eşti iubirea inimii mele

şi hrana cerească a sufletului meu.

Eşti, o, Isuse,

conducătorul care mă duce în patria veşnică,

lumina care luminează paşii mei nesiguri,

bunătatea nespusă, care mă umple de bucurie sfântă,

preotul care mă învaţă adevărul şi virtutea.

Eşti înţelepciunea care mă instruieşte,

pacea care linişteşte furtuna patimilor mele,

sentinela care veghează în apărarea mea,

sprijinul care mă apără,

moştenirea pe care o aştept,

mântuirea veşnică pe care o sper,

milostivirea în care îmi pun toată încrederea!

Tu eşti, o, Isuse, blânda răbdare

care mă ajută să suport toate mizeriile mele,

victima neprihănită, care spală toate murdăriile mele,

răscumpărătorul care a venit

să mă scoată din legăturile Diavolului;

eşti singurul ţel al speranţelor mele,

învierea pe care o aştept cu încredere sigură,

iubirea care satură toate dorinţele mele!

O, Isuse, Domnul meu, Dumnezeul meu,

care îi iubeşti pe oameni cu o adevărată gingăşie;

salvatorule bun, tu eşti lumina,

adevărul, calea, mântuirea şi răsplata

acelora care te iubesc pe pământ!

Doamne preaiubit,

care ai devenit pentru mine,

în misterele morţii şi învierii tale,

un izvor nesecat de haruri şi binecuvântări,

când te voi vedea?

Sufletul meu să poată fi atent la tine

în întregime şi pentru totdeauna;

eu să nu mai pot avea decât o iubire,

o singură dorinţă, o singură aşteptare:

aşteptarea, dorinţa, iubirea pentru Domnul meu, Isus.

(Sfântul Augustin)

Târziu te-am iubit,

frumuseţe atât de veche şi atât de nouă,

târziu te-am iubit!

Şi iată, tu erai înăuntru, iar eu eram în afara mea,

şi în afară te căutam; şi spre aceste fiinţe frumoase,

pe care le-ai creat,

eu, lipsit de frumuseţe, mă aruncam.

Erai cu mine, iar eu nu eram cu tine.

mă ţineau departe de tine

acele lucruri care, dacă nu ar exista în tine,

nu ar fi existat.

M-ai chemat, ai strigat şi ai învins surzenia mea;

ai strălucit, ai trimis lumina şi ai vindecat orbirea mea;

ai emanat parfumul tău,

l-am inspirat şi tânjesc după tine.

Te-am gustat şi mi-e foame şi sete de tine;

m-ai atins şi m-am liniştit în pacea ta.

(Sfântul Augustin)

Domnul meu şi Mântuitorul meu,

mă simt în siguranţă în braţele tale.

Dacă tu mă păzeşti, nu mă tem de nimic;

dar dacă mă părăseşti, nu mai sper nimic.

Nu ştiu ce mi se va întâmpla până când voi muri.

Nu ştiu nimic despre viitor, dar mă încredinţez ţie.

Te rog să-mi dai ceea ce este bine pentru mine;

te rog să-mi iei

ceea ce poate pune în pericol mântuirea mea.

Nu te rog să mă faci bogat,

nu te rog să mă faci prea sărac,

dar mă încredinţez ţie, în întregime,

pentru că tu ştii de ce anume am nevoie

şi pe care eu însumi îl ignor.

Dacă tu îmi impui neplăceri sau suferinţe,

dă-mi harul să le suport,

fereşte-mă de egoism şi de nerăbdare.

Dacă tu îmi dai sănătate,

putere şi succes în această lume,

fă să fiu mereu vigilent,

pentru ca aceste daruri viclene

să nu mă tragă departe de tine.

Tu, care ai murit pentru mine pe cruce,

chiar şi pentru mine, vinovat cum sunt,

fă-mă să te cunosc, să cred în tine,

să te iubesc, să te slujesc,

să lucrez întotdeauna ca să crească gloria ta,

să trăiesc pentru tine şi cu tine,

să dau un bun exemplu tuturor acelora

care sunt împrejurul meu;

fă să mor în clipa şi în modul

care vor fi mai mult spre gloria ta,

şi mai potrivite pentru mântuirea mea.

(John Henry  Newman)

Părintele meu, mă abandonez ţie:

fă cu mine ceea ce îţi place.

Orice ai face cu mine, îţi mulţumesc.

Sunt gata. Accept totul.

Voinţa ta să se împlinească în mine

şi în toate creaturile tale.

Nu doresc altceva, Dumnezeul meu.

Încredinţez sufletul meu în mâinile tale.

Ţi-l dăruiesc, Dumnezeul meu,

cu toată iubirea inimii mele, pentru că te iubesc

şi este o nevoie a iubirii mele

să mă dăruiesc şi să mă încredinţez în mâinile tale

fără reţineri, cu o infinită încredere,

pentru că tu eşti Tatăl meu.

(Charles de Foucauld)