Rugăciuni după sfânta Împărtăşanie III PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Miercuri, 13 Ianuarie 2010 18:30

Pătrunde, preadulce Doamne Isuse,

adâncul sufletului meu cu preaplăcuta

şi mântuitoarea flacără a iubirii tale,

cu acea adevărată, curată şi preasfântă dragoste

de care erau aprinşi apostolii tăi,

ca să fie rănit şi să se topească pururea sufletul meu

numai de dragostea şi de dorinţa ta,

pe tine să te dorească şi să tindă spre curţile tale,

să dorească a fi cu tine.

 

Fă ca sufletul meu să flămânzească după tine,

pâinea îngerilor, hrana sufletelor sfinte,

pâinea noastră cea de toate zilele, suprafirească,

ce are orice dulceaţă şi gust

şi orice plăcere de desfătare.

Fă ca inima mea să flămânzească după tine,

pe care îngerii doresc să te privească:

să te primească pe tine

şi să se umple sufletul meu cu dulceaţa gustului tău;

să înseteze după tine izvorul vieţii,

izvorul înţelepciunii şi al ştiinţei,

izvorul luminii veşnice şi belşugul casei lui Dumnezeu.

Fă ca sufletul meu să te dorească pe tine,

să te caute şi să te aibă,

să meargă spre tine, să ajungă la tine,

să mediteze şi să vorbească despre tine

şi toate să le săvârşească spre lauda şi slava numelui tău,

cu smerenie şi înţelepciune, cu iubire şi plăcere,

cu uşurinţă şi dragoste, şi cu statornicie până la sfârşit;

pentru ca tu să fii întotdeauna singura mea nădejde,

toată încrederea, bogăţia, desfătarea,

plăcerea, bucuria, liniştea şi pacea mea,

dulceaţa, nutrimântul, scăparea, ajutorul,

înţelepciunea, partea, stăpânirea şi comoara mea,

în care să se întărească şi să se împuternicească

şi pentru totdeauna nestrămutat

să se înrădăcineze sufletul şi inima mea. Amin.

 

(Sfântul Bonaventura)

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică