Răbdarea lui Isus PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Joi, 14 Ianuarie 2010 12:50

Imnul

Doamne, tu din cer cu mană

Ai hrănit poporul tău;

Însă, vai, de la o vreme

El s-a plâns că-i gustul rău.

 

Pe noi însă, Milostive,

Nu cu mană ne hrăneşti,

Ci cu carnea ta preasfântă

Foamea tu ne-o potoleşti.

 

Doamne, fă-ne cu plăcere

Trupul tău noi să-l mâncăm,

Şi mereu a lui dulceaţă

Pân-la moarte s-o gustăm.

 

Şi să nu ne-ademenească

Niciodată cel viclean,

Să putem ajunge teferi,

Fericiţi, toţi la liman.

 

Lectură biblică Mt 26,47-50

Pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece şi, împreună cu el, o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor şi a bătrânilor poporului, iar trădătorul lui le dăduse un semn spunând: „Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l!” S-a apropiat îndată de Isus şi i-a zis: „Bucură-te, rabbi!” Şi l-a sărutat. Dar Isus i-a spus: „Prietene, pentru aceasta ai venit!” Atunci, apropiindu-se, au pus mâna pe Isus şi l-au prins.

Reflecţie

O, Isuse, tu nu l-ai refuzat şi nu l-ai împiedicat nici pe Iuda, deşi ştiai că venea la tine cu gând rău şi viclean, când te aflai în Grădina Măslinilor. Mai mult, tu l-ai lăsat să se apropie de tine şi apoi să te sărute. Iuda merita să fie trăsnit pe loc, dar tu i-ai zis: „Prietene!” Doamne, blândeţea ta e de nepătruns. Fericit acel păcătos care ştie să se folosească de ea. Poate şi eu m-am apropiat de tine de atâtea ori, dacă nu cu gând trădător ca Iuda, cel puţin cu sufletul încărcat de păcate. Tu însă, în loc să mă pedepseşti îndată, cum eram vrednic, mi-ai dat răgaz să mă pot întoarce şi să fac pocăinţă.

O, Isuse, îţi mulţumesc din toată inima pentru răbdarea şi mila pe care ai avut-o faţă de mine şi-ţi făgăduiesc că-mi voi da toată silinţa de a nu mai păcătui şi de a mă îndrepta. Dacă însă, cu toată strădania de a nu mai păcătui, te voi supăra din nou, te rog nu mă părăsi cu harul tău, căci nu vreau să mor în deznădejde ca Iuda, ci plin de încredere în mila ta, ca tâlharul răstignit la dreapta crucii tale. Amin.

Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui. Împărtăşania spirituală. Se poate încheia cu un psalm sau cu o rugăciune în cinstea Preasfântului Sacrament.

Rugăciune

Doamne Isuse, tu i-ai chemat la harul tău pe cei pe care i-a înşelat duşmanul mântuirii. Dă-mi şi mie harul să-ţi cunosc nemărginita îndurare, pentru a te slăvi de-a pururi. Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

 

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică