PREASFÂNTA INIMĂ A LUI ISUS: Consfinţire personală PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Vineri, 15 Ianuarie 2010 21:04

Inimă vrednică de închinare

a preaiubitului meu Isus,

sălaşul tuturor virtuţilor, izvor nesecat

al tuturor harurilor, ce ai aflat în mine

ca să mă iubeşti cu o dragoste aşa de mare,

pe când inima mea pătată cu multe greşeli

nu mai avea pentru tine decât nepăsare şi răceală?

 

O, Isuse, dovezile mărinimoase ce mi le-ai dat

despre dragostea ta, într-un timp

pe când nu te iubeam, mă fac să nădăjduiesc

că vei primi dovezile dragostei mele.

Primeşte, aşadar, preaiubitul meu Mântuitor,

dorinţa ce o am de a mă consfinţi cu totul

spre cinstea şi slava Inimii tale dumnezeieşti;

primeşte toată fiinţa mea pe care ţi-o ofer în dar.

Îţi consfinţesc persoana mea, viaţa mea,

faptele, necazurile şi suferinţele mele,

voind să fiu pentru viitor

numai o jertfă consfinţită spre slava ta

şi, de-ţi va plăcea, nimicită de flacăra dragostei tale.

Îţi jertfesc, deci, Doamne Dumnezeul meu,

inima mea cu toate mişcările ei

şi nu doresc altceva decât ca ele să fie

desăvârşit potrivite cu mişcările Inimii tale,

în tot timpul vieţii mele.

Iată-mă, aşadar, acum, o, Doamne,

cu totul în stăpânirea Inimii tale!

O, Mântuitorul meu preaiubit,

cât de mare este milostivirea ta faţă de mine!

Dumnezeul meu, cine sunt eu,

ca să binevoieşti a primi jertfa inimii mele?

De acum înainte, această inimă va fi cu totul a ta,

şi făpturile nu vor mai avea nici o parte,

fiindcă nu sunt vrednice.

Fii, o Isuse preaiubit, de acum înainte

părintele meu, stăpânul meu, totul meu:

numai pentru tine vreau să trăiesc.

Primeşte, preaiubitul meu Mântuitor,

jertfa pe care o aduce Inimii tale

cel mai nerecunoscător dintre toţi oamenii,

pentru a îndrepta răul

pe care n-a încetat să ţi-l facă până acum,

răspunzând aşa de nepăsător la atâta dragoste.

Înţeleg că nu-ţi dau mult,

însă îţi dau cel puţin toate câte le am

şi toate câte le doreşti.

Şi, jertfindu-ţi această inimă,

ţi-o dăruiesc pentru a n-o mai avea înapoi.

Învaţă-mă, o preaiubite Isuse, să uit cu totul de mine,

căci aceasta este singura cale

ce duce la Inima ta preadulce.

Însă, fiindcă de acum înainte

vreau să fac totul numai pentru tine,

fă, o, Isuse, ca toate faptele mele să fie vrednice de tine.

Învaţă-mă s-ajung la desăvârşirea iubirii tale.

Însă, mai întâi de toate,

dă-mi dragostea ta cea înflăcărată şi mărinimoasă.

Dă-mi o smerenie adâncă, fără de care nu-ţi pot plăcea.

Împlineşte cu desăvârşire voia ta cu mine,

atât aici, pe pământ, cât şi dincolo,

în viaţa cea veşnică. Amin.

 

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică