NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE Novenă de pregătire la sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri Ziua întâi ALEGERE PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Vineri, 22 Ianuarie 2010 09:51

Preasfântă Fecioară Marie,

tu străluceşti în faţa cerului şi a pământului

ca făptura cea mai curată şi desăvârşită

care a ieşit din mâinile Creatorului.

Dumnezeu, cel nepătruns în înţelepciune,

te-a avut în vedere înaintea tuturor creaturilor,

pentru că tu ai fost hărăzită

să dai trup şi sânge omenesc Fiului său veşnic.

 

Cât de mult te-ai bucurat

de alegerea pe care a făcut-o Domnul

şi de misiunea la care te-a destinat,

de a-l naşte în nevinovăţie pe Mântuitorul lumii!

Ne bucurăm şi noi, Mamă sfântă,

de acest dar unic pe care l-ai primit

şi ne strângem în jurul tău, rugându-te să primeşti

laudele pe care ţi le adresăm cu toată ardoarea.

Dobândeşte-ne şi nouă harul să ne dăm seama

şi să recunoaştem că toate vin de la Dumnezeu

şi că fiecare clipă din viaţa nostră

este copleşită de daruri din partea sa.

Fie-ţi milă de noi, cei împovăraţi de păcate.

Priveşte spre atâţia fii rătăciţi,

care nu-l cunosc pe Dumnezeu

şi resping învăţăturile mântuitoare ale credinţei.

Vino în ajutorul celor care luptă cu păcatul

şi sunt răniţi de săgeţile nemiloase

ale duşmanului infernal, care este diavolul.

Mijloceşte-ne favorurile Tatălui ceresc, pentru ca,

bucurându-ne de un suflet curat

şi încărcat de haruri,

să ne putem îndrepta în libertate spre acea patrie

unde să-l lăudăm pe Domnul în veci. Amin.

 

Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.

Toată frumoasă eşti, Marie,

Şi prihană strămoşească nu este în tine!

Tu eşti slava Ierusalimului!

Tu eşti bucuria lui Israel!

Tu eşti cinstea neamului nostru!

Tu eşti mijlocitoarea păcătoşilor.

O, Marie, o, Marie!

Fecioară preaînţeleaptă,

Maică preaîndurată,

Roagă-te pentru noi,

Mijloceşte pentru noi,

La Domnul Isus Cristos!

 

V. În zămislirea ta, Fecioară, ai fost neprihănită.

R. Roagă-te pentru noi Tatălui

pe al cărui Fiu l-ai născut.

 

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei, i-ai pregătit un lăcaş vrednic Fiului tău, te rugăm ca tu, care, prevăzând moartea aceluiaşi Fiu al tău, ai ferit-o de orice prihană, să faci ca noi să ajungem la tine curaţi, prin mijlocirea ei. Prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin.

Tota pulchra es Maria,

Et macula originalis non est in te,

Tu gloria Ierusalem,

Tu laetitia Israel,

Tu honorificentia populi nostri,

Tu advocata peccatorum,

O Maria, O Maria,

Virgo prudentissima,

Mater clementissima,

Ora pro nobis,

Intercede pro nobis

Ad Dominum Iesum Christum.

 

V. In conceptione tua, Virgo, immaculata fuisti.

R. Ora pro nobis Patrem, cuius Filium peperisti.

 

Oremus:

Deus, qui per immaculatam Virginis conceptionem dignum Filio tuo habitaculum praeparasti: quaesumus, ut qui ex morte eiusdem Filii tui praevisa, eam ab omni labe praeservasti, nos quoque mundos eius intercessione ad te pervenire concedas. Per eumdem Christum Dominum nostrum. Amen.

 

 

O, Neprihănită,

Regina cerului şi a pământului,

eu ştiu că nu sunt vrednic să mă apropii de tine,

să cad în genunchi în faţa ta, cu faţa la pământ,

dar pentru că te iubesc atât de mult,

îndrăznesc să te rog să fii atât de bună

să vrei să-mi spui cine eşti tu.

 

Doresc să te cunosc tot mai mult,

nemărginit mai mult, şi să te iubesc tot mai arzător,

cu o intensitate care să treacă peste orice piedică.

Apoi doresc să le arăt şi altor suflete cine eşti tu,

pentru ca un număr tot mai mare de suflete

să te cunoască mai desăvârşit

şi să te iubească mai arzător,

în aşa fel încât tu să devii regina tuturor inimilor

care bat pe pământ, şi vor bate în orice timp,

şi asta cât mai repede, cât mai curând posibil.

 

Unii nu cunosc deloc numele tău nici azi;

alţii, scufundaţi în noroiul imoralităţii,

nu îndrăznesc să-şi ridice privirea către tine;

alţii, apoi, cred că nu au nevoie de tine

pentru a-şi atinge scopul vieţii lor.

Dar mai sunt şi unii cărora Satana

care nu vrea să te recunoască drept Regina sa

şi, de aceea, din înger s-a schimbat în Diavol –

nu le permite să-şi plece genunchii în faţa ta.

Mulţi sunt cei care te iubesc, care ţin la tine;

dar cât de puţini sunt cei care,

din iubire faţă de tine, sunt dispuşi la orice,

la oboseli, la suferinţe, şi chiar la sacrificiul vieţii!

Când, o, Regină, vei stăpâni suverană în toate inimile

şi în fiecare în parte?

Când te vor recunoaşte locuitorii pământului ca mamă,

Pe Tatăl ceresc ca tată şi, în felul acesta, în sfârşit,

se vor simţi cu toţii fraţi?

 

 

 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică