BINECUVÂNTAREA ANUALĂ A FAMILIILOR ÎN CASELE PROPRII PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Vineri, 22 Ianuarie 2010 10:43

V. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

R. Toţi: Amin.

V. Pace acestei case

şi tuturor celor care locuiesc într-însa!

R. Amin.

V. Vizita păstorului sufletesc are ca scop mai ales ca, prin persoana sa, Cristos însuşi să intre în casa voastră, dăruindu-vă pace şi bucurie. Acest lucru se împlineşte mai ales prin citirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin rugăciunea Bisericii.

Să ne pregătim, aşadar, sufletele ca Domnul Cristos să binevoiască în această celebrare a ne vorbi şi a ne întări prin Duhul său Sfânt.

V. Ascultaţi, fraţilor, cuvintele Evangheliei

(Mt 7,24-28)


În acel timp, Isus a spus: „Oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte se va asemăna cu un om înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă. Dar oricine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le îndeplineşte se va asemăna cu un om nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi s-a prăbuşit, iar prăbuşirea ei a fost mare”. Astfel a terminat Isus predica sa. Mulţimile au rămas uimite de învăţătura lui

V. Fraţilor preaiubiţi, implorând binecuvântarea Domnului asupra familiei voastre, să fim conştienţi că unitatea familiei numai atunci se poate menţine şi spori când îl are ca făuritor pe însuşi Domnul. Pe el, aşadar, să-l invocăm:

R. Sfinţeşte-ne, Doamne!

V. Doamne Isuse Cristoase, în care orice zidire devine, prin puterea Duhului templu sfânt,

–  dă-le acestor slujitori harul să fie uniţi în numele tău şi viaţa lor să se sprijine pe tine, care eşti temelia de neclintit. R.

V. Tu, împreună cu Maria şi Iosif, ai sfinţit viaţa de familie;

– învaţă-i pe toţi cei ce locuiesc în această casă să-şi arate dăruirea de sine, unul faţă de celălalt, care este temelia şi puterea vieţii de familie. R.

V. Domnul nostru Isus Cristos: Prin iniţierea creştină, tu i-ai făcut părtaşi pe membrii familiei naturale la familia spirituală;

– dă-le harul acestor slujitori ai tăi să-şi îndeplinească în Biserică misiunea lor cu fidelitate. R.

V. Tu ai voit ca Biserica, la începuturile ei, să fie adunată în cenacol împreună cu Maria, Mama ta;

– dă harul acestei Biserici familiale să înveţe de la fericita Fecioară a păstra în inimă cuvintele tale, a stărui în rugăciune şi a împărtăşi şi altora din bunurile lor materiale şi spirituale. R.

V. Îndemnaţi de porunca Mântuitorului şi povăţuiţi de învăţătura dumnezeiască, îndrăznim a spune:

R. Tatăl nostru.

V. O, Dumnezeule veşnic, care nu încetezi a te îngriji cu iubire părintească de nevoile oamenilor, revarsă, te rugăm, asupra acestei familii şi case, belşugul binecuvântării tale a şi sfinţeşte-i cu darul harului tău pe cei care locuiesc în ea, pentru ca, rămânând statornici în împlinirea poruncilor tale şi răscumpărând timpul de faţă, să ajungă într-o zi în lăcaşurile pregătite lor în ceruri. Prin Cristos, Domnul nostru.  R. Amin.

sau:

V. Binecuvântat fii, Dumnezeule, Tatăl nostru, pentru această casă pe care o dai spre locuire acestei familii. Te rugăm ca aceia care locuiesc în ea să primească darurile Duhului tău şi, printr-o iubire activă, să vestească harul binecuvântării tale a, aşa încât cei care vor intra în casa aceasta să găsească pururi iubirea şi pacea, al căror izvor eşti numai tu singur. Prin Cristos, Domnul nostru.

R. Amin.

V. Domnul să vă umple de toată bucuria şi speranţa în credinţă. Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre. Duhul Sfânt să vă dăruiască belşugul harurilor sale.

R. Amin!

stropind cu apă sfinţită, preotul spune:

V. Să fie această apă spre amintirea Botezului şi să ne înalţe gândul spre Cristos, care ne-a mântuit prin patima şi învierea sa.

R. Amin.

V. Dumnezeu să vă copleşească prin credinţă cu toată bucuria şi speranţa. Pacea lui Cristos să tresalte în inimile voastre. Duhul Sfânt să reverse asupra voastră darurile sale.

V. Amin.

 

Ultima actualizare în Miercuri, 04 Ianuarie 2012 09:02
 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică