DEVOŢIUNE CĂTRE CELE CINCI RĂNI ALE LUI ISUS CRISTOS PDF Imprimare Email
Scris de ionutdamoc   
Luni, 25 Ianuarie 2010 12:03

V. Veşnice Părinte,

îţi jertfesc rănile Domnului nostru Isus Cristos,

pentru a vindeca rănile sufletelor noastre.

Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,

cu adâncă evlavie, recunoştinţă şi iubire,

mă gândesc la trupul tău sfâşiat de biciul călăilor,

la fruntea ta dumnezeiască

rănită de coroana de spini,

la mâinile şi picioarele tale străpunse de cuie

şi la inima ta preaiubitoare,

deschisă larg de suliţa ostaşului roman.

Rănile acestea sunt preţul scump

al mântuirii noastre

şi tot atâtea izvoare nesecate de binecuvântări

şi haruri.

Plini de încredere, strigăm către tine, zicând:

R. Isuse, iertare şi îndurare,

pentru meritele rănilor tale sfinte!

 

 


Către rana de la mâna dreaptă

V. Veşnice Părinte,

îţi jertfesc rănile Domnului nostru Isus Cristos,

pentru a vindeca rănile sufletelor noastre.

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,

mă închin plin de dragoste rănii mâinii tale drepte.

Te rog ca, prin durerile acestei răni,

să-mi dai o ură neîmpăcată contra păcatului,

mai ales, contra păcatului necurăţiei,

care duce cele mai multe suflete la pieirea veşnică.

Plin de umilinţă dar cu hotărâre sfântă,

zic şi eu cu atâţia dintre sfinţii tăi:

„Doamne, mai curând fă să mor,

decât să fac vreun păcat de moarte”.

R. Isuse, iertare şi îndurare,

pentru meritele rănilor tale sfinte.


Către rana de la mâna stângă

V. Veşnice Părinte,

îţi jertfesc rănile Domnului nostru Isus Cristos,

pentru a vindeca rănile sufletelor noastre.

Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,

mă închin cu umilinţă rănii mâinii tale stângi.

Prin durerile ce le-ai simţit

la străpungerea acestei mâini,

fă să înţeleg rostul suferinţelor tale

şi să port cu resemnare şi bucurie

suferinţele ce mi le vei trimite în viaţa aceasta.

Dă tuturor acelora care suferă

cu răbdare şi umilinţă

harul să poarte crucea împreună cu tine,

şi astfel, ea să le fie spre mântuire.

R. Isuse, iertare şi îndurare,

pentru meritele rănilor tale sfinte.


Către rana de la piciorul drept

V. Veşnice Părinte,

îţi jertfesc rănile Domnului nostru Isus Cristos,

pentru a vindeca rănile sufletelor noastre.

Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,

plin de recunoştinţă,

mă închin rănii piciorului tău drept,

gândindu-mă la suferinţele ce le-ai răbdat

pentru mântuirea noastră.

Prin meritele acestei răni,

te rog să-mi ierţi toate păcatele.

Îmi pare nespus de rău că te-am supărat prin ele.

De asemenea, te rog ca sângele

ce a curs din această rană să spele vina

celor ce trăiesc încă în mrejele păcatului.

Deschide-le ochii, Doamne,

că altfel vor pieri cu toţii

R. Isuse, iertare şi îndurare,

pentru meritele rănilor tale sfinte.


Către rana de la piciorul stâng

V. Veşnice Părinte,

îţi jertfesc rănile Domnului nostru Isus Cristos,

pentru a vindeca rănile sufletelor noastre.

Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,

mă închin plin de recunoştinţă

rănii de la piciorul stâng.

Prin durerile ce le-ai îndurat

la pironirea piciorului tău stâng,

te rog, milostive Isuse, alină durerile acelora

care mai suferă în locul curăţitor al purgatoriului.

Miluieşte-te de ei şi arată-le în curând

lumina feţei tale.

R. Isuse, iertare şi îndurare,

pentru meritele rănilor tale sfinte.


Către rana inimii preasfinte

V. Veşnice Părinte,

îţi jertfesc rănile Domnului nostru Isus Cristos,

pentru a vindeca rănile sufletelor noastre.

Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,

mă închin plin de iubire rănii de la inima ta sfântă.

Din iubire faţă de mine,

ai lăsat ca preasfânta ta inimă

să fie străpunsă de o suliţă.

Prin meritele acestei sfinte răni, te rog, dulce Isuse,

să binecuvântezi şi să ocroteşti Biserica ta,

precum şi pe capul ei, Sfântul Părinte N.

Acelaşi har ţi-l cer, Isuse, pentru părinţii,

fraţii, rudele şi binefăcătorii mei.

R. Isuse, iertare şi îndurare,

pentru meritele rănilor tale sfinte.

 

Dumnezeule, care ai voit ca Fiul tău să sufere pentru noi chinurile crucii, şi astfel, să ne mântuiască de puterea Celui Rău, te rugăm să ne învredniceşti şi pe noi, robii tăi, cu harul învierii. Prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin.
Ultima actualizare în Sâmbătă, 07 Aprilie 2012 21:00
 

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

  • Marți, 22 mai 2012, Gândul zilei

    Marți, 22 mai 2012

    Lucrările Duhului Sfânt


    Din tratatul Despre Duhul Sfânt, al sfântului Vasile cel Mare, episcop

    (Cap. 9, 22-23: PG 32, 107-110)

    Cine este acel om care, auzind de numele care i se dau Duhului Sfânt, nu se înalță cu sufletul și nu-și ridică gândul la natura supremă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, a fost numit Duh al lui Dumnezeu și Duh al adevărului, care purcede...

Omilia de duminică